Sesiunea parlamentară a început cu îndemnuri la înţelepciune şi curaj

Sesiunea primăvară-vară a Parlamentului a început cu îndemnuri ale deputaţilor AIE la curaj, înţelepciune şi tărie de caracter. De cealaltă parte, deputatul neafiliat Mihai Godea şi grupul socialiştilor au chemat alianţa de guvernare să se lase de interese şi ipocrizie, şi să întreprindă toate măsurile pentru depăşirea crizei politice şi alegerea şefului statului. Fracţiunea PCRM a boicotat şedinţa, transmite Info-Prim Neo. Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că, în pofida speculaţiilor propagandistice ale unor forţe politice, AIE a funcţionat şi continuă să funcţioneze, a adoptat importante acte legislative, care au dus la o viaţă mai bună a cetăţenilor. Potrivit lui Streleţ, în pofida isteriei mediatice, societatea a început să se obişnuiască şi să accepte pluralismul de opinie. „La acest început de sesiune avem de adoptat importante acte legislative, Legea privind piaţa de capital, Legea insolvabilităţii, Legea cu privire la arme cu destinaţie specială şi altele”, a menţionat parlamentarul. Un obiectiv extrem de important este şi alegerea preşedintelui ţării. „Tratăm cu maximă responsabilitate acest subiect”, a spus liderul fracţiunii PLDM. Preşedintele fracţiunii PDM, Dumitru Diacov, a menţionat că nu s-a mai întâmplat niciodată ca prima şedinţă din sesiune să fie deschisă în lipsa unei fracţiuni importante. „Sigur că noi trebuie să votăm legi legate de economie, lupta cu corupţia, dar înţelegem foarte bine că, dacă Parlamentul actual nu rezolvă o singură problemă, toate celelalte sunt o demagogie. Opoziţia, din păcate, nu este astăzi cu noi şi nu se gândeşte cum să facem să alegem preşedintele”, a menţionat Dumitru Diacov. Deputatul şi-a chemat colegii la mobilizare, înţelepciune, tărie de caracter şi voinţă politică. Vicepreşedintele PL, Corina Fusu, a menţionat că partidul său are siguranţa că alegerea preşedintelui ţării ar impulsiona întregul proces de reformă. „Suntem conştienţi că rolul nostru în calitate de aleşi ai cetăţenilor este de a identifica soluţii care ar asigura continuitatea proceselor de modernizare a statului”, a menţionat Corina Fusu. Deputatul grupului socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că această sesiune poate fi ultima pentru deputaţii trebuie să aleagă ce doresc: un preşedinte de ţară ales sau alegeri parlamentare anticipate. „Cetăţenii şi partenerii externi sunt cu ochii pe noi. Toţi sunt sătui de ipocrizie. Trebuie să fie cât mai curând identificat un candidat apartinic. Nu mai este vreme de tărăgănat. Nu mai este cazul de arătat ambiţiile personale”, a declarat Igor Dodon. Deputatul neafiliat Mihai Godea a spus că această sesiune va decide calea politică de mai departe a alianţei de guvernare. Urmează săptămâni dificile în care se va vedea dacă vor avea loc alegeri prezidenţiale sau anticipate parlamentare. La prima şedinţă din sesiunea primăvară-vară s-au prezentat 61 din 101 de deputaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.