Serviciul Vamal propune ca unele proceduri de vămuire să se facă în format electronic

Serviciul Vamal îşi propune să lanseze şi să promoveze un nou concept – „Vămuirea Electronică”. Odată cu aplicarea acestuia, se aşteaptă că va fi redus timpul de vămuire a mărfurilor. În cazul culoarului verde, durata vămuirii ar putea dura până la 7-10 minute. Acum această procedură durează mai mult, transmite IPN.

De asemenea, se propune ca şi certificatele eliberate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi prezente la frontieră să fie în format electronic. Actualmente certificatul este eliberat agentului economic pe hârtie, după o analiză a mărfurilor la unul din laboratoarele din ţară.

Se propune implementarea „Ghişeului Unic” în Sistemul Informaţional Asycuda World, iar controlul şi monitorizarea actelor permisive (licenţelor, permiselor, certificatelor) se va face prin interacţiunea electronică a autorităţilor emitente cu organul vamal.

Conceptul de Implementare a Vămuirii Electronice a fost elaborat în contextul modernizării activităţii Serviciului Vamal, conform obiectivelor strategice instituţionale, în corelare cu obiectivele stipulate în Standardele-Cadru privind Securitatea şi Facilitarea Comerţului Mondial (SAFE), aprobate în 2005 de Organizaţia Mondială a Comerţului, şi implementate de Republica Moldova din 2006.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.