Serviciul public al audiovizualului va fi reformat

Noul Cod al Audiovizualului prevede reformarea Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului, prin separarea instituţiilor de radio şi televiziune. „S-a abordat o practică bună pe care o promovează alte state membre ale UE. Este corect ca postul de televiziune naţional să fie o instituţie aparte şi postul de radio public naţional să fie o altă instituţie”, a declarat într-o emisiune radio, preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Marian Pocaznoi, citat de Info-Prim Neo. Potrivit lui Marian Pocaznoi, o noutate a proiectului este că va oferi radiodifuzorilor posibilitatea de a-şi mări veniturile prin diversificarea formelor de publicitate. Nou Cod mai conţine restricţii pentru protecţia minorilor. Proiectul a fost discutat în cadrul unor dezbateri publice. „Proiectul este practic gata, a fost discutat la o masă rotundă cu participarea tuturor părţilor interesate şi urmează să se facă redactări”, a declarat în context vicepreşedintele Comisie cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, parlamentara Corina Fusu. Mai mult de 30% din prevederile codului în vigoare au fost modificate şi chiar au fost introduse noi capitole în document. În viitorul apropiat se prevede organizarea unui nou ciclu de dezbateri şi mese rotunde pentru îmbunătăţirea proiectului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.