Serviciul de Asistență Stradală va fi instituit la Chișinău

În municipiul Chișinău, va fi instituit Serviciul de Asistență Stradală. Acesta va funcționa în subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului și va contribui la consolidarea sistemului de protecție a copiilor, în special a celor care vagabondează, cerșesc, consumă substanțe toxice sau narcotice. Noul serviciu va funcționa între orele 08.00 – 24.00, transmite IPN.

Primăria municipiului Chișinău informează că în cadrul noii structuri vor activa psihopedagogi, psihologi, asistenți sociali, voluntari etc. Serviciul va fi finanțat din sursele bugetului municipal Chișinău, precum și din mijloace proprii (donații, granturi, sponsorizări). Serviciul va decide plasamentul de urgență sau planificat al beneficiarilor, școlarizarea lor și va comunica cazurile identificate către autoritățile tutelare.

Noua structură va stabili un parteneriat cu instituțiile medicale pentru efectuarea investigațiilor primare beneficiarilor, consultarea medicilor de familie și de profil. Copiii în privința cărora se vor stabili probleme grave de sănătate vor fi transportați la Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco”.

Pe parcursul anului 2017, au fost identificați 94 de copii aflați în situații de risc în stradă, dintre care 95 la sută fost plasați în centrele de plasament de mai multe ori.

Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului Asistență Stradală a fost aprobat de Consiliul municipal Chișinău la ultima ședință.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.