Serviciul Antigrindină şi-a lansat pagina electronică

Serviciul special pentru influenţe active asupra proceselor hidrometeorologice şi-a prezentat pagina electronică – www.antigrindina.md. Directorul Ion Garaba a declarat, într-o conferinţă de presă, că lansarea siteului are ca scop asigurarea transparenţei activităţii instituţiei, transmite IPN.

Potrivit lui Ion Garaba, pe site cetăţenii vor putea afla informaţii generale despre Serviciul Antigrindină, care este scopul acestuia, activităţile şi echipa. Siteul conţine informaţii despre zonele protejate de grindină. Este publicată şi lista raioanelor protejate, cu indicarea fiecărei primării.

De asemenea, vizitatorii vor putea urmări informaţia de pe radare. Acestea au o rază de acţiune de 300 de kilometri. Cetăţenii vor putea vedea în timp real dacă sunt căderi de grindină. Ion Garaba a spus că pe viitor se preconizează să fie afişată şi informaţia privind cantitatea de precipitaţii, aceasta fiind foarte utilă pentru agricultori. După căderile de grindină, vizitatorii siteului vor putea urmări care localităţi au fost cele mai afectate, precum şi cauzele căderii grindinei.

„Vrem să prezentăm informaţia obiectiv, într-un limbaj accesibil, să fim maximum deschişi pentru populaţie, deoarece se folosesc bani publici şi populaţia trebuie să ştie în ce scopuri se folosesc aceşti bani, care este eficacitatea lucrărilor îndeplinite de către noi”, a menţionat Ion Garaba.

Şeful Secţiei influenţe active din cadrul Serviciului Antigrindină, Eugeniu Potapov, a spus că Serviciul Antigrindină cooperează cu instituţii din 24 de ţări, iar acest site răspunde standardelor din domeniu.

Portalul poate fi accesat în trei limbi. Informaţia este plasată în română, cu traducere în rusă şi engleză.

Serviciul special pentru influenţe active asupra proceselor hidrometeorologice protejează culturile agricole de căderile de grindină. Lucrările sunt înfăptuite pe o suprafaţă de circa 1,5 milioane de hectare, prin intermediul a 12 unităţi speciale şi prin activitatea a 115 puncte de lansare a rachetelor antigrindină.

  • ion garaba despre site.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.