Serviciile publice, prestate cetățenilor vor fi modernizate

Serviciile publice oferite populație de către instituțiile statului vor fi diversificate şi eficientizate, potrivit Planul de acțiuni privind reforma de modernizare a serviciilor publice pentru anii 2017-2021, aprobat de Guvern, transmite IPN.

Acţiunile prevăzute în Planul de acțiuni vizează utilizarea tehnologiilor informaționale în sectorul public şi sporirea numărului de servicii electronice, ceea ce va asigura o guvernare transparentă şi receptivă la necesităţile oamenilor.

Totodată, autorităţile își propun să elimine serviciile publice depăşite de timp, să reducă numărul de documente solicitate de la cetăţeni, precum şi să instituie aplicarea unor tarife transparente şi echitabile pentru serviciile prestate contra plată.

De asemenea, documentul prevedere crearea centrului unic de apel pentru prestarea serviciilor publice, implementarea unui format unic pentru conţinutul electronic semnat, indiferent de tipul acestuia, modernizarea mai multor servicii prestate cetăţenilor, printre care cel de înregistrare a bunurilor, simplificarea procesului de raportare financiară şi statistică, precum şi îmbunătățirea procesului de efectuare a achiziţiilor publice.

Planul de acţiuni asigură realizarea obiectivelor transpuse în Strategia de reformă a administraţiei publice, aprobată anterior de către Executiv, şi ale celor stabilite în Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2016 – 2018.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.