În premieră, în Moldova serviciile paliative urmează a fi incluse printre serviciile de bază în sistemul național de sănătate. Un proiect de modificare a Legii ocrotirii sănătății a fost votat în Parlament în primă lectură, transmite IPN.
Autorii proiectului, care sunt mai mulți deputați, argumentează că dreptul la îngrijirile paliative trebuie să facă parte din minimul asigurării medicale gratuite acordat în limita mijloacelor financiare ale fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală. Astfel, se propune instituirea, în cadrul programelor de cheltuieli ale fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, a unui subprogram distinct pentru îngrijirile paliative.
Concomitent, se propune aprobarea de către Guvern a Nomenclatorului serviciilor de îngrijiri paliative, a Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor de îngrijiri paliative și a Standardelor minime de calitate pentru serviciile de îngrijiri paliative.
Conform definiției OMS, „Îngrijirea paliativă” este o abordare care îmbunătățește calitatea vieții pacienților și familiilor acestora, făcând față problemelor asociate cu boala amenințătoare de viață, prin prevenirea și înlăturarea suferinței, prin identificarea precoce, evaluarea corectă și tratamentul durerii și a altor probleme fizice, psiho-sociale și spirituale.