Întreprinderea municipală pentru servicii locative din Chișinău a intervenit cu circa 20 de unități de salubrizare mecanizată pentru a colecta gunoiul, în special frunze și scoarță de la copaci, împrăștiat pe trotuare și pe carosabil în urma intemperiei de joi seara. Și întreprinderea municipală „Exdrupo” a intervenit cu cinci unități de tehnică.
Contactat de IPN, Vasile Efros, șef de secție la Direcția generală locativ-comunală şi amenajare (DGLCA), a declarat că, încă de la primele ore ale dimineții, circa 400 de persoane au măturat spațiile publice și au înlăturat crengile doborâte de vânt. A fost înlăturat și un copac prăbușit în scuarul Mihai Eminescu. Cei de la Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi au lucrat și pe timp de noapte la înlăturarea copacilor căzuți.
„Intervențiile continuă. Cu părere de rău, multe spații au fost afectate și mult gunoi s-a adunat, inclusiv adus de șuvoaiele de ploaie”, a precizat Vasile Efros.
Cel mai mult de lucru a fost în sectorul Centru, inclusiv în centrul istoric al orașului, dar și în cartierul Telecentru. Consecințele ploii au fost văzute și în sectoarele Râșcani și Ciocana. Au fost afectate și unele zone de la Buiucani.
Vasile Efros face apel la proprietarii de mijloace auto să le parcheze în așa mod ca să nu restricționeze accesul tehnicii mecanizate. Unde drumurile au fost blocate de mașinile parcate și nu s-a putut face curat astăzi, se va interveni sâmbătă.
În urma ploii de joi seara, zeci de copaci au fost doborâți la pământ de vântul puternic. Unii au căzut pe carosabil, alții pe conductele de gaz, dar și pe automobile. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru astăzi ploi, însoțite de descărcări electrice.