30 de maşini de model Dacia Duster, destinate pentru deplasările grupelor operative au fost oferite astăzi, 7 noiembrie, inspectoratelor teritoriale de poliţie. Tot astăzi au fost oferite şi 4 automobile de model Dacia Logan pentru Serviciul poliţiei judecătoreşti, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliţiei anunţă că maşinile de model Dacia Duster au fost achiziţionate din banii europeni utilizaţi pentru crearea condiţiilor necesare de activitate, precum şi desfăşurarea calitativă şi operativă a activităţilor din domeniu, iar cele de model Dacia Logan se încadrează în realizarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 şi vor ajunge în municipiul Chişinău, Hânceşti şi Rezina.
„Îmi doresc mult ca dotarea poliţiei să fie o normalitate. Cu asistenţa bugetară din partea Uniunii Europene, Guvernului Statelor Unite, dar şi cu asistenţa celorlalţi parteneri de încredere din UE, până la sfârşitul anului 2017 poliţia Republicii Moldova va fi dotată în totalitate”, a declarat ministrul afacerilor interne, Dorin Recean.
Şeful IGP, Ion Bodrug, a menţionat că schimbările începute în anul 2012 ne permit să atingem un obiectiv – cel de modernizare a poliţiei, de asigurare a unui serviciu poliţienesc eficace, modern şi profesionist.
Acum două zile, poliţiştii din cadrul a 37 de inspectorate teritoriale au primit 164 de automobile de serviciu noi. Unităţile de transport au fost procurate şi dotate pe banii acordaţi de către Uniunea Europeană.