Serviciile de dializă vor fi modernizate în cadrul unui parteneriat public-privat

Secţiile specializate de dializă din cadrul Spitalului Clinic Republican şi din alte instituţii medicale vor fi vor modernizate şi dotate cu echipament performant în cadrul unui proiect de parteneriat public-privat.  Decizia privind iniţierea proiectului a fost luată miercuri, 10 iulie, de către Guvern, transmite IPN.

Ministrul sănătăţii, Andrei Usatîi, a menţionat că cele 78 de aparate de dializă, din 7 secţii specializate, sunt învechite. Serviciile de dializă sunt limitate şi din punct de vedere geografic. Pacienţii sunt nevoiţi să parcurgă săptămânal distanţe mari pentru a-şi face tratamentul necesar. „În Moldova peste 400 de pacienţi cu insuficienţă renală cronică se află la tratament. Prin lansarea acestui proiect de parteneriat public-privat ne propunem să mărim capacităţile până la peste 1300 de pacienţi”, a precizat ministrul.

Partenerul public va transmite serviciile de dializă partenerului privat pe o perioadă de 12 ani, cu posibilitatea de a dubla acest termen. Partenerul privat va fi obligat, la rândul său, să înlocuiască  dispozitivele medicale de prestare a serviciilor şi să modernizeze spaţiile secţiilor de dializă. Rambursarea investiţiilor se va efectua din contul încasărilor obţinute de la prestarea serviciilor de dializă în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, precum şi din alte potenţiale surse.

Partener privat pot fi persoane juridice, fizice sau asociaţii ale acestora. Concursul va fi anunţat peste 3 luni, iar prestarea pe nou a serviciilor de dializă se aşteaptă peste un an, după ce vor fi efectuate reparaţiile prevăzute.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.