Servicii poștale gratuite pentru nevăzători și prizonieri de război

Servicii poștale vor fi prestate gratuit pentru nevăzători și prizonierii de război. Pentru anul 2020 Guvernul planifică în bugetul de stat 45,6 mii lei în acest scop. Un proiect de lege pentru modificarea Legii comunicațiilor poștale, a fost votat de Guvern, marți, 19 noiembrie, transmite IPN.

Documentul mai prevede interzicerea, ca trimiterile care conțin stupefiante și substanțe psihotrope, obiecte obscene sau imorale, materiale explozibile, inflamabile sau radioactive și mărfuri periculoase să fie trimise la destinație, distribuite destinatarilor sau returnate la origine.

Dacă obiectele respective vor fi descoperite în trimiterile în tranzit, acestea vor fi reținute și prelucrate în conformitate cu legislația. Dacă sunt descoperite în momentul transportării, furnizorul de serviciu poștal universal este autorizat să extragă aceste obiecte din trimitere și să le prelucreze, iar restul trimiterii poate să-l expedieze către destinație, cu o informație despre eliminarea obiectului neadmis.

Prin respectivul proiect de lege, examinarea și soluționarea contestațiilor este ajustată la prevederile Legii privind protecția consumatorului și controlul vamal al trimiterilor poștale urmează a fi efectuate în zonele de control vamal special amenajate, de către operatorii poștali, conform cerințelor aprobate de Guvern. În caz contrar aceste zone de control vor fi stabilite de serviciul vamal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.