Servicii de plată fără numerar vor putea presta şi operatorii nebancari
Pe lângă bănci, servicii de plată fără numerar vor putea presta şi operatorii nebancari − societăţile de plată şi societăţile emitente de monedă electronică, precum şi Poşta Moldovei, a menţionat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, comentând proiectul Legii privind serviciile de plată şi moneda electronică, aprobat de Guvern, transmite Info-Prim Neo.
Documentul are menirea de a promova plăţile fără numerar în Republica Moldova. „Toată lumea vorbeşte despre modalitatea de plată prin telefonul mobil. Fără existenţa unei asemenea legi, o astfel de modalitate nu va fi posibilă”, a exemplificat guvernatorul BNM.
În vederea evitării unor bariere în dezvoltarea serviciilor de plată şi a instrumentelor de plată aferente acestora, prin proiectul de lege nominalizat se permite ca şi alţi prestatori, în afară de bănci, de exemplu Poşta Moldovei, să efectueze plăţile prin intermediul banilor electronici.
Este vorba despre o monedă virtuală, care va fi sprijinită prin bani adevăraţi, depozitaţi într-un cont bancar. Prin intermediul serviciilor de plată fără numerar va fi majorată viteza de circulaţie a banilor, cea ce în ultimă instanţă va spori comerţul cu bunuri şi servicii în Republica Moldova, susţine guvernatorul BNM.
Pentru a presta servici de plată, societăţile de plată şi cele emitente de monedă electronică, precum şi Poşta Moldovei, urmează să se conformeze cerinţelor de capital iniţial, capital propriu, precum şi de protejare a fondurilor primite de la utilizatorii serviciilor de plată.
Proiectul de lege mai prevede un şir de aspecte ce ţin de protecţia drepturilor şi intereselor persoanelor care vor utiliza serviciile de plată fără numerar. Informaţia va fi oferită gratuit atât înainte, cât şi după prestarea serviciilor respective. Totodată, sunt stipulate drepturile şi obligaţiile părţilor, acţiunile şi răspunderea în cazul operaţiunilor de plată neautorizate etc.
Supravegherea în domeniul serviciilor cu plată va fi asigurată de BNM, iar în cazul Trezoreriei de Stat, pe care proiectul de lege de asemenea o desemnează în calitate de prestator de servicii de plată − de către Ministerul Finanţelor.
Actualmente doar 4% din serviciile de plată efectuate de deţinătorii de carduri constituie plăţi fără numerar. Guvernatorul BNM este optimist şi crede că într-un an-doi situaţia va fi cu totul alta. „Să ne amintim că acum câţiva ani nici nu prea se vorbea de exemplu de posibilitate de a primi salariul pe card. Totul începe de la zero, dar progresează”, a subliniat Dorin Drăguţanu.
Asupra proiectului de lege s-a lucrat mai bune de un an. Documentul a fost consultat şi cu reprezentanţii prestatorilor de servicii.