Serile de film din ţările V4 au continuat cu o peliculă cehă

După ce săptămâna trecută Ambasada poloneză a prezentat la Chişinău pelicula „Excentricii. Pe partea însorită a străzii”, marţi, 15 noiembrie, Ambasada cehă a invitat mai mulţi oameni de artă, diplomaţi şi jurnalişti ca să vizioneze comedia „Boabele”. Timp de patru săptămâni, ţările din Grupul Visegrad prezintă la Chişinău câte un film. Grupul de la Visegrad sau V4 este o organizaţie de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria, transmite IPN.

Filmul „Boabele”, al cărui regizor şi scenarist este Tomáš Bařina, e o comedie care transferă spectatorii la vinăriile din sudul Moraviei, este aventura a doi prieteni Honza şi Jirky. Honza (KryštofHádek) este un şmecher tipic de la oraş, pe când amicul său Jirka (LukášLangmajer) este un impostor nu prea deştept, dar care are un dar deosebit: se pricepe să zăpăcească orice femeie, ceea ce folosesc ambii în escrocheriile lor. Cei doi comercializează apartamente, maşini, şi în general tot ce le pică sub mână. Într-o bună zi Honza află că bunelul său din Moravia, pe care nu-l văzuse vreme îndelungată, este grav bolnav. Această veste îl face pe Honza să lase la o parte activităţile de zi cu zi şi decide să îndeplinească visul vieţii bunelului său. Îi organizează o vacanţă de vis, şi fără să-şi dea seama, îşi realizează şi visul său, astfel găsind ceea ce de mult timp căuta şi spre ce râvnea.

Ambasadorul ceh în Moldova, Zdeněk Krejčí, a remarcat că a căutat mai mult timp filmul care urma să-l prezinte la Chişinău căci îşi dorea să aducă o peliculă foarte bună. Diplomatul a accentuat că în filmul „Boabele” pot fi admirate peisaje extraordinare din Cehia şi din Slovacia. De asemenea, ambasadorul a remarcat că un alt film produs de Cehia împreună cu Marea Britanie şi Franţa – „Anthropoid” merită privit. Pelicula este bazată pe fapte reale reprezentând operaţiunea în care a fost nimicită unica persoană de grad înalt din Germania hitleristă în timpul celui de-al doilea război mondial.

Ambasadorul polonez în Moldova, Artur Michalski, la reşedinţa căruia are loc prezentarea filmelor, a amintit invitaţilor că în următoarele două săptămâni vor fi prezentate filmele din Ungaria şi apoi din Slovacia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.