Expertul în energetică Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori la Moldovagaz, anunță că una din prioritățile mandatului său este inițierea colaborării cu organele de anchetă pentru a investiga acțiunile ilegale care au prejudiciat întreprinderea. Acestea, potrivit lui, au dus la acumularea datoriei la gaz, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Sergiu Tofilat s-a referit l-a „cazul Cristalflor”, unde estimează un prejudiciu de 57 de milioane de lei. Potrivit lui Sergiu Tofilat , în baza unei hotărâri de judecată Modlovagaz a fost obligată să livreze gaz pe datorie întreprinderii Cristalflor, care pe atunci era controlată de Veaceslav Platon. Până acum banii nu au fost plătiți.
Un alt caz este „Belvilcom”, unde există o hotărâre ANRE din 2011, prin care această întreprindere primea gaz necontorizat și făcea din ele energie electrică sau îl revindea la clienți. ANRE a constatat că a fost consumat gaz nefacturat de 34 de milioane de lei. Sergiu Tofilat consideră că e legat de faptul că în tarif erau indicate pierderi de gaz în rețelele de distribuție mult mai mari decât pierderile efective.
Expertul în energetică a vorbit și despre faptul că în 2012 Moldovatransgaz a procurat contoare, țevi și alte materiale nu direct de la producător, dar prin intermediari, firme offshore, în special din Cipru, și prețurile erau majorate de circa 5 ori. ANRE a constatat că prejudiciul cauzat prin aceste acțiuni a fost de 243 de milioane de lei.
Sergiu Tofilat susține că identificarea și sancționarea procurorilor, ofițerilor de urmărire penală, precum și decidenților care au încercat să închidă dosarele penale pe fraudele de la Moldovagaz sau, în general, să nu deschidă dosare este o altă prioritate, dar și stabilirea unui mecanism de protecție a martorilor și acumularea probelor pentru a porni investigația.
De asemenea, vor fi elaborate propuneri cu privire la gazoductele aflate la deservire tehnică. Sergiu Tofilat a spus că actualmente circa două treimi din gazoductele din Moldova nu se află în proprietatea Moldovagaz. Acestea au fost construite din banii alocați din buget, de la primării, au fost colectați bani de la oameni, bani din care s-au construit gazoducte prin sate sau raioane. În opinia sa, acest patrimoniu trebuie inventariat și evaluat, ca un complex patrimonial unic, la prețul de piață.