Sergiu Sîrbu, numit vicepreședinte al Partidului „Șor”

Fostul deputat al Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, juristul Sergiu Sîrbu, a fost numit vicepreședinte al Partidului „Șor”. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, decizia a fost luată de către președintele partidului, Ilan Șor. În comunicat se menționează că Sergiu Sîrbu urmează să preia responsabilitatea aspectelor de ordin juridic și legislativ, transmite IPN.

Decizia va fi parafată de Consiliul Politic Național al Partidului „Șor”, care urmează să se reunească în ședință în curând.

Recent, Ilan Șor a menționat că toți candidații pentru funcția de deputat, incluși pe lista Partidului „Șor” la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, se vor regăsi în echipa partidului. „Aceștia sunt profesioniști și pot contribui semnificativ la implementarea programului politic al partidului, precum și la rezolvarea problemelor din țară”, se mai arată în comunicatul formațiunii.

Anterior, într-un interviu pentru un post de televiziune, Sergiu Sîrbu a declarat că se retrage din politică și că nu regretă că, fiind deputat în Parlament, a schimbat cel puțin patru fracțiuni, argumentându-și decizia prin faptul că „un deputat nu este în serviciul partidului, este în serviciul poporului”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.