Sergiu Sîrbu: Nu avem o restricție pentru organizarea referendumului în ziua alegerilor

Referendumul este o cale democratică directă de a consulta cetățenii pe problemele importante din țară și actualmente nu există o restricție ca acesta să fie organizat în ziua parlamentarelor. Declarația aparține deputatului democrat Sergiu Sîrbu.

„Personal, consider că nu avem o restricție să fie desfășurat referendumul în ziua alegerilor. Legea prevede restricții cu 60 de zile până la și 60 după alegerile generale și în ziua altui referendum republican. Legea nu prevede că nu putem exact în ziua altor alegeri să facem referendum. Probabil, s-ar impune o anumită clarificare tehnică în lege aici, dar asta ține de aspectul pur juridic”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV.

Potrivit lui, PDM nu are o decizie bătută în cuie privind desfășurarea referendumului, este o variantă și chiar ar fi interesant să fie examinată și opinia poporului în acest sens. Totodată, parlamentarul susține că organizatorii trebuie să fie atenți pentru că există și anumite riscuri. „Un referendum picat pe această întrebare ar putea să aducă mai puține beneficii”, spune Sergiu Sîrbu..

Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, spune că prin inițiativa introducerii „integrării europene” în Constituție s-a vrut și unificarea forței pro-europene din Parlament. În opinia lui, ambele tabere pro-europene din legislativ ar trebui să lase la o parte supărările și nemulțumirile și să se gândească la viitorul care vor să-l construiască. „S-a propus să se transmită un mesaj. A fost un test, dacă noi suntem dedicați acestui mesaj. Dacă noi decideam și introduceam „integrarea europeană” în Constituție, asta ne-ar fi ajutat și mai mult, mai ales că suntem într-o campanie electorală, ca să mergem deschis în fața cetățenilor și să le spunem că aceasta este calea pe care o vedem pentru dezvoltarea Republicii Moldova”, spune Valeriu Ghilețchi.

Reprezentanți ai partidelor parlamentare de opoziție au declarat anterior că organizarea în ziua alegerilor parlamentare programate pentru 24 februarie 2019 a unui referendum în chestiunea vectorului european ca model de dezvoltare a țării este interzisă de lege.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE