Dacă Partidul Liberal Democrat din Moldova decide să denunţe acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană 3 se va face tot posibilul pentru a nu admite alegeri parlamentare anticipate. Declaraţia a fost făcută de către deputatul democrat Sergiu Sârbu, în cadrul unei dezbateri publice la IPN. Parlamentarul a subliniat că anterior Partidul Democrat a fost pus în situaţia să guverneze cu un executiv minoritar şi se va descurca şi de această dată. Pe de altă parte, deputatul socialist Vlad Batrâncea, prezent la aceeaşi dezbatere, este convins că alianţa de guvernare neapărat se va destrăma, Parlamentul nu va reuşi să aibă o majoritate şi aceasta inevitabil va duce la alegeri anticipate.
Sergiu Sârbu este de părere că acum alegerile anticipate sunt imposibile şi speră că partenerii de alianţă, deputaţii liberal-democraţi, vor da dovadă de maturitate politică şi nu vor denunţa acordul de constituire a acesteia după ce fostul lor lider, Vlad Filat, a fost arestat sub acuzaţia de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Dacă totuşi se va ajunge la denunţarea acordului şi destrămarea alianţei de guvernământ, Sergiu Sârbu a subliniat că anterior Partidul Democrat deja a fost în situaţia când în jur de jumătate de an a participat în cadrul unei guvernări minoritare şi consideră că atunci când în Parlament se va veni cu iniţiative necesare pentru reformarea ţării şi pentru binele oamenilor acestea vor fi votate de către toate fracţiunile.
Socialistul Vlad Batrâncea a remarcat că Partidul Liberal Democrat se destramă şi că Alianţa pentru Integrare Europeană 3 de facto este în moarte clinică. Parlamentarul afirmă că nici Guvernul condus de Valeriu Streleţ nu va dura prea mult, menţionând că moţiunea de cenzură împotriva acestuia a fost deja înregistrată în Parlament, iar în următoarele câteva zile se va anunţa care sunt încă 2 deputaţi care o vor semna şi e posibil să fie chiar mai mulţi.
Fiind întrebat ce crede despre posibilitatea ca după eventuale alegeri anticipate în Parlament să ajungă aceleaşi formaţiuni politice, Vlad Batrâncea a subliniat că în noiembrie anul trecut alegătorii nu ştiau despre jaful din sistemul bancar şi despre fărădelegile celor care au ajuns la guvernare, iar acum, deţinând aceste informaţii, vor vota altfel.