Directorul executiv al Asociației CReDO, Sergiu Ostaf, consideră că dacă n-ar exista modalitățile ambigue de a interpreta legislația electorală și o mulțime de soluții care pot fi lăsate la discreția celor care aplică legea, ar exista mai puțin spațiu de influență din partea diverșilor actori. „Există o problemă de ordin politic, care rezultă în legitimitatea instituției electorale și trebuie să ne îngrijoreze pe toți, în special din perspectiva impactului pe viitor”. Declarația a fost făcută la dezbaterile publice cu tema: „Soluții legislative și politice, interne și externe pentru situația de conflict generată de invalidarea alegerilor de la Chișinău”, ediția a 92-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.
Sergiu Ostaf, a afirmat că există probleme în zona politicii și nu doar a actorilor politici, dar și altor actori care se manifestă activ și agresiv în spațiul public. Sergiu Ostaf nu exclude că în cazul invalidării alegerilor ar putea să existe un cumul al intereselor. În opinia lui, există și o problemă în zona interpretării legilor, în zona judiciară pentru că chiar dacă există o lege ambiguă, judiciarul formează practica care domină asupra ambiguității.
„În opinia mea, există și problema de ordin legislativ sau juridic pentru că într-o democrație bazată pe lege există reguli prescrise exacte și clare care limitează manifestarea și influența intereselor politicienilor sau ale altor actori și acesta este felul în care funcționează o democrație bazată pe lege. Și dacă n-ar exista aceste modalități ambigue de a interpreta legea sau o mulțime de soluții care pot fi lăsate la discreția celor care aplică legea, ar exista mai puțin spațiu de influență din partea diverșilor actori”, a declarat directorul CReDO.
El spune că filmul nevalidării alegerilor a avut cinci episoade, iar acum se trăiește al cincilea episod, deoarece suntem în momentul în care există și dispoziția primarului interimar de a se numi pe sine în calitate de primar interimar. La această etapă există doar un tip de soluție, cel legislativ. Însă, spune Sergiu Ostaf, în episoadele anterioare au existat și alte tipuri de soluții: de ordin juridic și politic. „Din păcate, societățile cu puțină inteligență ratează aceste soluții, este un calificativ dat tuturor actorilor care acționează asupra Republicii Moldova”.
Sergiu Ostaf susține că aspectele care trebuie precizate în legislație țin de: condițiile de anulare a votului, de proporționalitatea sancțiunilor care pot veni din zona anulării votului parțial sau integral sau din zona excluderii candidaților din cursa electorală. „Acum toate acestea sunt haotice și incoerente ceea ce oferă o marjă peste normalitate de judecare a unei situații”, a conchis Directorul executiv al Asociației CReDO.
Dezbaterea „Soluții legislative și politice, interne și externe pentru situația de conflict generată de invalidarea alegerilor de la Chișinău”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN și Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.