Sergiu Mocanu rămâne arestat la domiciliu

Politicianul Sergiu Mocanu rămâne în arest la domiciliu până la 27 iulie. Judecătoria sectorului Buiucani a luat această decizie vineri, 10 iulie. Mocanu este în arest la domiciliu din 11 iunie, transmite Info-Prim Neo. Sergiu Mocanu a declarat că presiunile politice asupra sa nu au încetat şi că organele de forţă acţionează în continuare la ordinul lui Vladimir Voronin, iar prin izolarea lui de societate îi atribuie statut de prizonier de război, se spune într-un comunicat al Mişcării Acţiunea Europeană, a cărei lider este Sergiu Mocanu. Sergiu Mocanu este învinuit că ar fi organizatorul şi conducătorul protestelor din centrul capitalei din 7 aprilie. A fost arestat la 8 aprilie, iar la 11 iunie a fost eliberat din izolator şi arestat la domiciliu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.