Sergiu Mocanu, pe lista PpNŢ

Iniţiatorul Mişcării „Antimafie”, Sergiu Mocanu, va fi în capul listei Partidului Pentru Neam şi Ţară (PpNŢ) la alegerile parlamentare anticipate din noiembrie. Pe aceiaşi listă vor fi şi oameni de afaceri care l-au susţinut pe Sergiu Mocanu în campania împotriva mafiei, printre care şi Viorel Ţopa, transmite Info-Prim Neo. Adversarii declaraţi în campania electorală pentru anticipate va fi PCRM şi PDM, în spatele căruia este, potrivit lui Sergiu Mocanu, stă omul de afaceri Vlad Plahotniuc, numit de către ex-consilierul prezidenţial şi aliaţii săi „capul mafiei moldoveneşti”. Preşedintele PpNŢ, Nicolae Uţică, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă joi, 23 septembrie, că decizia de a merge împreună cu Mişcarea „Antimafie” în campania electorală a fost votată unanim la o şedinţă a Consiliului Naţional Politic al partidului. Sergiu Mocanu va fi susţinut în campania electorală şi de către preşedintele organizaţiei teritoriale Căuşeni a PDM, Sergiu Cătănoi, care a anunţat astăzi că se retrage din PDM. Sergiu Mocanu a mai spus că va fi susţinut şi de alţi membri ai PDM, care nu se mai regăsesc în acest partid din cauza lui Marian Lupu şi a politicii subordonate Moscovei. La 10 octombrie Mişcarea „Antimafie” şi PpNŢ vor organiza o adunare de amploare cu participanţi din toată ţara. În cadrul conferinţei de presă, preşedintele partidului „Democraţia Acasă”, Vasile Costiuc, l-a întrebat pe preşedintele PpNŢ dacă şi lui Sergiu Mocanu i-a cerut 50 mii de euro pentru primul loc pe lista electorală, la fel cum i-a cerut şi dânsului odată. Nicolae Uţică nu a răspuns la întrebare, iar Sergiu Mocanu a spus că este vorba despre o provocare şi i-a cerut lui Vasile Costiuc să iasă din sală. Partidul pentru Neam şi Ţară nu a participat în campaniile electorale pentru parlamentare din 5 aprilie şi 29 iulie. Partidul s-a retras în favoarea Alianţei „Moldova Noastră”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.