Sergiu Mocanu: Există bănuieli rezonabile că cetățenii sunt șantajați cu fotografiile din trafic

Politicianul Sergiu Mocanu, fiul căruia a fost acuzat că a parcat neregulamentar lângă Ministerul Afacerilor Interne și apoi a fost oprit în trafic și condus la inspectorat, spune că există bănuieli rezonabile că baza de date a Centrului pentru monitorizarea traficului rutier în Chișinău este folosită pentru diverse manevre ale poliției care ajung și până la cei din politică.

„Există bănuieli rezonabile că cetățenii sunt șantajați cu fotografiile pe care le are acest Centru. Le vine informație despre vreo încălcare sau alta în trafic în funcție de cât de cuminți sunt. În momentul în care sunt mai activi și în momentul în care atacă cumva această guvernare, încep se le vină înștiințări despre încălcările în trafic”, a declarat Sergiu Mocanu într-o conferință de presă la IPN.

La sfârșitul lunii aprilie, Inspectoratul Național al Poliției a relatat că, în timpul deplasării spre o ședință de lucru, șeful IGP a observat la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală o mașină parcată neregulamentar, care ar fi împiedicat circulația, și a solicitat un echipaj de poliție pentru documentarea cazului. Sergiu Mocanu susține că fiul său, Roman Mocanu, șoferul automobilului vizat, de fapt a parcat regulamentar, lucru pe care îl va demonstra în instanța de judecată. După ce a fost oprit în trafic și condus abuziv la inspectorat, i s-a comunicat și despre alte presupuse încălcări, despre care nu a fost înștiințat până la acel moment și a fost lipsit de posibilitatea de a le contesta.

Politicianul a anunțat că fiul va depune o plângere penală împotriva șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, pe care îl acuză de abuz de putere. Cererea va fi depusă la Procuratura Anticorupție.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.