Reforma justiției este dezideratul spre care va merge Ministerul Justiției în următorii patru ani, aceasta fiind sarcina principală. Anume această reformă este foarte așteptată de oameni, fapt confirmat și de votul din 11 iulie. Declarații în acest sens au fost făcute de noul ministru al justiției, Sergiu Litvinenco, care a fost prezentat, în dimineața zilei de astăzi, colectivului Ministerului Justiției, , transmite IPN.
Potrivit lui, chiar dacă Ministerul Justiției nu face justiție ca atare, prin reforme și politici pe care are atribuția să le implementeze, elaboreze și promoveze, se poate ajunge la realizarea reforma justiției și să fie adusă acea dreptate de care au nevoie cetățenii.
Astfel, ministrul justiției își propune ca să fie dusă până la final Strategia reformei justiției, care a fost elaborată în cadrul ministerului și care până astăzi nu e în vigoare, să fie definitivată și să înceapă a fi implementată. De asemenea, se vrea elaborarea unei legi cu privire la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, care ar fi în corespundere cu prevederile constituționale, cu standardele Comisiei de la Veneția, dar și să fie implementată așa ca, la final de implementare să se vadă că au fost făcuți pași siguri pentru a construi o justiție independentă, spre a avea procurori curajoși, judecători și procurori corecți.
Premierul Natalia Gavrilița consideră că Sergiu Litvinenco este cea mai potrivită persoană care să conducă Ministerul Justiției spre schimbarea pe care o așteaptă cetățenii. Potrivit premierului, în alegerile precedente, oamenii au spus foarte clar că vor o schimbare profundă a statului, vor o schimbare profundă în domeniul justiției, vor să simtă dreptate în viețile, localitățile lor, în toate aspectele serviciilor publice, activității instituțiilor publice.Obiectivul nostru principal este să creștem încrederea cetățenilor în stat, instituțiile statului și să fie oprit exodul masiv de tineri din țară, pentru ca țara să aibă un viitor. Aici, Ministerul Justiției are un rol primordial, cât privește reforma justiției, a procuratorii și sistemului judecătoresc”, a spus prim-ministrul.
Natalia Gavrilița susține că, actualmente, se atestă o situație favorabilă unei schimbări, deoarece președintele, Parlamentul și Guvernul lucrează într-o echipă care își dorește aceeași schimbare. „Vom beneficia de patru ani de stabilitate politică pentru a convinge oamenii că justiția poate activa în interesul cetățenilor. Nu este doar funcția ministrului, prim-ministrului să schimbe țara, țara se schimbă atunci când fiecare angajat al statului corespunde așteptărilor cetățenilor și lucrează în interesul public”, a declarat premierul.
Sergiu Litvinenco este jurist de profesie. Este membru fondator și vicepreședinte al PAS. În 2019 și 2021 a fost ales deputat în Parlament, iar în 2019 a fost președinte al Comisiei juridice numiri și imunități, iar ulterior – membru al acestei comisii. În cadrul activității din Parlament, a elaborat și promovat acte normative referitoare la realizarea reformei justiției și pentru combaterea corupției, din domeniul electoral (anularea sistemului electoral mixt) și cel al administrației publice. Până a accede în Parlament, a activat în sistemul administrației publice și în cadrul mai multor proiecte finanțate de Banca Mondială, PNUD, UNICEF.
Guvernul Gavrilița a primit vot de încredere în Parlament, vineri, 6 august. În aceeași zi, a fost depus jurământul și semnat decretul de numire a Guvernului de către Maia Sandu.