Amenzile aplicate pe perioada stării de urgență s-au aplicat neuniform. Există persoane care au încălcat restricțiile impuse și au fost amendate, iar altele, inclusiv președintele Igor Dodon, nu au ținut cont de restricțiile impuse de Comisia pentru Situații Excepționale și nu au fost amendate. Declarația aparține lui Sergiu Litvinenco, deputat din Fracțiunea PAS, exprimată în cadrul în cadrul dezbaterilor publice „Prestația Guvernului la șase luni de la învestire și două luni de situație excepțională: pro și contra”, organizate de Agenția de presă IPN.
Potrivit deputatului, Igor Dodon a încălcat legislația contravențională când nu purta mască și a mers în vizită la persoane în etate, nu a respectat obligativitatea de a nu forma grupuri mai mari de trei persoane, a mers la biserică fără mască și fără să păstreze distanțarea fizică.
Deputatul consideră acest fapt o aplicare selectivă a amenzilor din partea polițiștilor și își exprimă regretul că poliția nu s-a sesizat cu privire la „încălcările vădite ale președintelui Dodon”, persoană care trebuie să fie un exemplu pentru societate, iar persoanele care s-au plimbat în parc au fost amendate. Este o problemă de acțiune, de comportament al instituțiilor statului care sunt responsabile de situație”, a declarat Sergiu Litvinenco.
De asemenea, potrivit deputatului, în Republica Moldova nu s-au luat măsurile necesare pentru a salva economia la fel cum s-a făcut în alte țări. Potrivit lui, guvernarea a luat cele mai simple decizii, care stimulează șomajul și nu cele care duc la păstrarea locurilor de muncă. „Este vorba de deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale prin care practic s-a promovat ideea ca businessul să disponibilizeze oamenii și ca acele persoane să meargă la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și să-i ia îndemnizațiile de șomaj”.
Deputatul menționează că PAS a propus alte măsuri, care sunt preluate din experiența altor state, precum subvenționarea businessului, așa ca acesta să păstreze angajații cărora să le plătească indemnizații de șomaj timp de trei luni: „O astfel de măsură ar fi costat 2,7 miliarde de lei și ar fi fost ajutați 150 de mii de angajați. De asemenea, s-a propus crearea unui fond de garantare a creditelor în sumă de 2 mlrd de lei sau 1% din PIB. Asta ar fi permis ca statul să compenseze creditele pe care companiile le iau pentru revenirea din criză”. Deputatul susține că decizia luată de autorități de a compensa dobânda creditelor nu are niciun efect asupra businessului. Aceasta este inutilă, potrivit lui Sergiu Litvinenco, deoarece nicio bancă nu va dori să ofere credite unei companii care nu e clar dacă își va reveni din criză.
Dezbaterile „Prestația Guvernului la șase luni de la învestire și două luni de situație excepțională: pro și contra” sunt ediția a 135-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.