Preşedintele formaţiunii Alianţa Moldova Noastră (AMN), Serafim Urecheanu, s-a arătat optimist în ceea ce priveşte rezultatul partidului pe care îl conduce în viitoarele alegeri parlamentare. El a declarat miercuri, 3 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că AMN va fi reprezentat de cel puţin 52 de deputaţi în viitoarea componenţă a Parlamentului, transmite Info-Prim Neo. După alegerile din 2009 în viitorul parlament vor mai intra, în opinia lui Urecheanu, actualul partid de guvernământ, cu 15-20% din voturile electoratului. „ Nostalgici mai avem în ţară”, a explicat Urecheanu. De asemenea, în Parlament vor accede „încă un partid, cel mult două, care astăzi nu pot fi numite, pentru că încă nu este clar”, a adăugat liderul AMN. Urecheanu a comunicat că AMN va merge singură în alegeri, dar nu a exclus posibilitatea de a colabora şi cu alte partide. „Decizia consiliului naţional spune că vom participa de sine stătător în alegeri, dar eu cred că până la urmă noi vom găsi puncte de tangenţă şi cu alte formaţiuni politice”, a declarat Urecheanu. El a mai spus că AMN nu exclude varianta de „fuzionare prin autodizolvarea partidelor mici, care nu au nici o perspectivă”. Totodată, liderul AMN a evitat să spună cu ce partide va colabora înainte şi după alegeri, insistând asupra formulei „cu partidele care nu sunt comuniste”. „Eu sunt gata pentru un viitor democratic, pentru un viitor european al RM, dar care este siguranţa că nu vei fi trădat?”, s-a întrebat Urecheanu. Preşedintele AMN a menţionat că mizează şi pe alegători din partea stângă a Nistrului, spunând că „acolo nu sunt toţi separatişti, aşa cum în partea dreaptă a Nistrului nu sunt toţi comunişti”. De asemenea, potrivit lui, partidele politice şi liderii din Republica Moldova se vor maturiza în prag de alegeri, pentru că „situaţia în ţară este foarte grea”. „Liderii politici care conştientizează că situaţia din Moldova este în pericol vor face concluzii şi vom căuta împreună căi de consolidare a forţelor şi de depăşire a acestor situaţii de criză”, a mai spus preşedintele Alianţei Moldova Noastră. Întrebat ce crede despre sugestia Uniunii Europene de a revedea decizia privind mărirea pragului electoral, Serafim Urecheanu a opinat că partidul de guvernământ îl va micşora până la 5% „doar atunci când în faţa tovarăşului Voronin va îngenunchea cineva din liderii politici”. AMN va participa la alegeri excluzând ideea „unui război între forţele de orientare democrată”, iar mesajul pe care îl va transmite electoratului se va baza în continuare pe ideea asocierii la Uniunea Europeană pentru aderare, creşterea economică accelerată şi eradicarea durabilă a sărăciei, a conchis Urecheanu. AMN este a doua după mărime fracţiune în Parlament, după fracţiunea Partidului Comuniştilor.