Separarea datoriilor la gaze necesită o analiză profundă, Ministerul Economiei

Separarea datoriilor istorice faţă de Gazprom nu mai poate fi amânată, dar mai întâi trebuie să vedem cum s-au format acestea, menţionează Ion Munteanu, autorul studiului „Separarea datoriilor şi activelor SA Moldovagaz – o nouă abordare superficială a unor probleme istorice”, elaborat şi lansat, marţi, de IDIS Viitorul, transmite Info-Prim Neo. Potrivit expertului IDIS, pentru a negocia un contract mai avantajos cu Gazprom (cel în vigoare expiră la sfârşitul acestui an) SA Moldovagaz trebuie să soluţioneze problema datoriilor istorice. Acestea sunt evaluate la 2,5 miliarde dolari, dintre care 350 de milioane sunt acumulate de partea dreaptă a Nistrului, iar restul de regiunea transnistreană. Însă, varianta propusă de Guvern de a diviza activele societăţii pe acţiuni în două întreprinderi – una pe malul drept şi alta pe malul stâng, fătă o analiză prealabilă a situaţiei SA Moldovagaz, pare neadecvată. Trecerea directă la separarea activelor industriei de gaze ar fi urmată de pierderea infrastructurii gaziere în partea transnistreană, deoarece următoarea etapă ar fi adjudecarea de către Gazprom a activelor din această regiune din contul datoriilor externe. Adică, ar avea loc o dezicere conştientă de proprietate care aparţine Republicii Moldova. Pe de altă parte, infrastructura gazieră care se află pe malul stâng al Nistrului costă cu mult mai puţin decât datoria acumulată de către consumatorii din regiune faţă de Gazprom, ceea ce pune sub sub pericol aprovizionarea în ansamblu cu gaze a Republicii Moldova, a subliniat Ion Munteanu. Expertul susţine că Gazprom, intenţionat sau nu, a contribuit la acumularea acestei datorii prin faptul că a livrat regiunii transnistrene gaze fără să ca autorităţile tiraspolene că aibă intenţii de a se achita pentru livrări. Totodată, tarifele la resursele energetice pe malul stâng se aprobă nu în baza costurilor reale, ci prin decret prezidenţial. Autorul studiului recomandă instituirea unei comisii parlamentare speciale, care ar face o analiză detaliată înainte de a lua o decizie. Mai mulţi participanţi la prezentarea studiului au vorbit despre faptul că Guvernul tergiversează reevaluarea infrastructurii gaziere din Republica Moldova, precum şi capitalizarea acesteia sub formă de acţiuni ale statului şi investitorilor în SA Moldovagaz. Vadim Ceban, şef de direcţie la Ministerul Economiei a spus că instituţia îşi propune să abordeze problema datoriilor istorice în complex, inclusiv prin identificarea unor mecanisme ce ar exclude acumularea datoriilor faţă de livrările de gaze pe viitor. În parte şi prin restructurarea altor întreprinderi precum ar fi CET-urile. În ceea ce priveşte separarea datoriilor, acest fapt a fost stipulat şi în protocolul ultimei şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse. „Trebuie să găsim active care ar permite acoperirea acestor datorii”, a mai spus şeful de direcţie de la Ministerul Economiei .

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.