Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN

Măsura de apropiere față de oponenții politici este plus-minus egală cu măsura îndepărtării de susținătorii săi, în special partea mai intransigentă a acestora. Dar, pe de o parte, aceasta este deosebirea dintre statutul președintelui țării față de statutul oricărui alt politician, inclusiv de la conducerea statului. Iar, pe de altă parte, aceasta este deosebirea dintre sensul politic al împăcării și sensul uman al acesteia.

---

În prima zi a lunii curente, preşedintele Igor Dodon a lansat ideea unei platforme de dialog social „pentru împăcare şi (re)conсiliere între cele două maluri ale Nistrului”. Nu cred să existe cineva cu toate facultăţile acasă care să aibă ceva împotriva iniţiativei respective, pentru că anume șeful statului este cel care are rolul de mediator în problemele spinoase de nivel național, iar problema transnistreană este prima dintre acestea. Dar aceleaşi „facultăţi” ne obligă să medităm asupra modului în care iniţiativa poate fi realizată pentru a ne aştepta la rezultate mai bune decât ale multor altor intenţii anterioare de a redresa relaţiile dintre cele două maluri al Nistrului.

Trei nivele și un consens

Se pare că, pentru o bună reuşită, trebuie să acceptăm existenţa a câtorva nivele ale iniţiativei: nivelul malului drept, nivelul maului stâng şi nivelul comun al platformei. Din motive lesne de înţeles, nivelele respective vor putea fi realizate în aceeaşi ordine, adică începând de la identificarea unui consens obligatoriu pe malul drept al Nistrului asupra problemei.

Este vorba anume de consens larg, la nivelul întregii societăţi, şi nu doar al anumitor părţi şi nu doar al clasei politice, deşi pe moment nici acesta nu există. Este un proces asemănător formării, educării, unei bune echipe de fotbal pentru o competiţie cu miza cea mai mare posibilă din viaţa acestei echipe. Un meci cu astfel de miză nu poate fi câştigat de echipa care are în componenţă doar un gen de jucători, atacanţi, de exemplu, chiar dacă aceştia sunt toţi de talie înaltă. Aceasta pentru că este nevoie şi de mijlocaşi, şi de fundaşi, şi de portari, şi de o bancă de rezervă solidă. Şi pentru că echipa adversă va avea anume această configuraţie, tradiţională pentru genul acesta de sport, dacă vrea să aibă şi ea putere şi legitimitate.

Desigur, Igor Dodon, are la îndemână câţiva membri ai viitoarei „echipe” a malului drept şi aceştia îi reprezintă pe membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor, pe o parte, o mare parte, dar nu toţi votanţii săi din ultimul scrutin prezidenţial. Grosso modo, ar fi cam 20-30 la sută din totalul de „jucători” prezenți în societate. Cu ceilalţi va fi mai greu pentru că va trebui să fie convinşi să facă parte din echipă sau chiar re-convinşi, ceea ce este şi mai complicat.

Împăcarea și conjunctura politică

Se poate presupune că Igor Dodon a făcut un prim pas pentru atragerea viitorilor titulari ai lotului/ „platformei de dialog social” din rândul clasei politice cu alte viziuni decât ale sale, inclusiv în domeniul soluţionării conflictului transnistrean, dar nu numai. Eventual, la aceasta se referea domnia sa după întrevederea trilaterală recentă cu spicherul Andrian Candu şi premierul Pavel Filip, vorbind despre crearea unei platforme comune „la nivel de experți și funcționari din cadrul Președinției, Parlamentului, Guvernului pentru a avansa în ce privește subiectul dat” („reintegrarea țării și soluționarea diferendului transnistrean „– n.a.).

Cu multe şi mari rezerve am putea admite că o astfel de platformă comună la nivel politic s-ar putea constitui, mai devreme sau mai târziu. Aceasta pentru că politicienii experimentaţi, în anumite conjuncturi politice, sunt apţi şi dispuşi spre compromisuri, inclusiv în domenii în care te poţi aştepta cel mai puţin. Guvernarea actuală şi actualul preşedinte Igor Dodon au la activ un exemplu demonstrat în acest sens (votarea fostului preşedinte Nicolae Timofti) şi altul prezumptiv (partajarea prin consens a funcţiei de ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă. Noţiunea de „conjunctura politică” este folosită aici nu obligatoriu în sens negativ, pentru că votul din 2012 al lui Igor Dodon a permis ca ţara să nu fie aruncată în hăul destabilizărilor şi mai mari decât au avut loc după aceea, iar funcţia de ambasador într-o ţară trebuie să revină celui care poate aduce cel mai mult folos pentru ţara sa din aceasta.

Dar greul cel mare pentru constituirea şi funcţionarea componentei de pe malul drept a „platformei sociale de dialog” vine din zona nepoliticului, oricât ar suna de straniu. Pentru ca malul drept să-şi adune echipa „reîntregistă” sau „echipa împăcării” este nevoie de acceptul şi efortul tuturor, practic, păturilor şi categoriilor sociale, care să creadă în cauza împăcării şi să contribuie plenar pentru aceasta, inclusiv prin sacrificii şi jertfe, care pentru mulți nu sunt doar simbolice. 

Îndepărtați de la mila prezidențială

Cel puţin pentru moment, este slabă speranţa că vor da curs invitaţiei de a se include sau de a susţine ideea platformei de dialog social cu tematică transnistreană, într-o echipă comună, categorii suficient de multe şi suficient de largi. Este vorba în special de, dar nu numai, combatanţi, poliţişti şi militari participanţi la conflictul transnistrean de partea autorităţilor constituţionale, dar şi familiile lor, care s-au simţit lezaţi în crezul lor de unele declaraţii și acţiuni ale iniţiatorului platformei, Igor Dodon, făcute cu ocazia deplasării la Tiraspol şi Bender la începutul mandatului său prezidenţial. Este vorba de unioniştii convinşi şi susţinătorii lor, inclusiv din categoria celor care cred că într-o societate matură orice opinie politică are dreptul la viaţă, dacă ea nu este realizată cu forţa. Igor Dodon a făcut mai multe semne din care reiese că aceştia sunt oponenţii săi ireconciliabili. Mai sunt minorităţile sexuale şi reprezentanţii altor confesiuni decât ortodoxia, care au fost şi ei îndepărtaţi de la „mila prezidenţială”, cu voie sau fără voie, direct sau indirect. Pot fi adăugaţi cu siguranţă aici şi pro-europenii convinşi, şi indecişii sau indiferenţii în problema transnistreană, care toţi împreună, iarăşi, grosso modo, formează mai mult decât cei 20-30 la sută de jucători şi amatori, existenţi deja, ai „echipei împăcării”, necesari în formula şefului statului.

Iar cu asemenea reprezentare, platforma împăcării nu are suficientă legitimitate, precum și șanse la realizarea înțelegerilor cu malul stâng, dacă am admite că o astfel de împăcare ar avea loc. Inclusiv pentru faptul că înțelegerile respective se cer confirmate într-un referendum național, cum sugerează însuși președintele Dodon.

Test de voință și sinceritate politică

În aceste condiții, Igor Dodon se va vedea obligat să probeze sinceritatea și voința prezidențială de a contribui la constituirea și buna funcționare a „platformei împăcării” prin gesturi de apropiere față de categoriile înstrăinate până acum, în special în campania electorală. În fond, este vorba de un prim gest de împăcare socială la nivelul "echipei împăcării" de pe malul drept. Ar fi în consonanță cu rolul firesc al unui președinte de moderator între toate categoriile sociale și garant al intereselor acestora. În caz contrar, soarta inițiativei sale sa nu are cum se deosebi de altele de până acum.

Este adevărat că un astfel de comportament al președintelui comportă multiple riscuri pentru cariera sa politică și perspectivele formațiunii politice pe care a condus-o până nu demult de a ajunge la guvernarea țării. Aceasta pentru că măsura de apropiere față de oponenții politici este plus-minus egală cu măsura îndepărtării de susținătorii săi, în special partea mai intransigentă a acestora. Dar, pe de o parte, aceasta este deosebirea dintre statutul președintelui țării față de statutul oricărui alt politician, inclusiv de la conducerea statului. Iar, pe de altă parte, aceasta este deosebirea dintre sensul politic al împăcării și sensul uman al acesteia.

Și nu în ultimul rând, comportamentul respectiv este necesar pentru că după același model funcționează împăcarea atât de necesară în toate domeniile care dezbină societatea moldovenească de la Independență încoace: limba, istoria, vectorul de dezvoltare etc…

Valeriu Vasilică, IPN 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.