La Chişinău a fost deschis primul birou parlamentar de circumscripţie al Senatului de la Bucureşti. Imediat după lansarea acestuia luni, 15 martie, senatorul român Viorel Badea a avut primele întrevederi cu cetăţenii moldoveni, transmite Info-Prim Neo. În prima lună, biroului va avea un program de trei zile pe săptămână – luni, miercuri şi vineri, câte două ore pe zi, de la 10.00 şi până la 12.00. În acest interval, consilierul senatorului Badea, Sergiu Boghean, va înregistra petiţiile, cererile sau adresările cetăţenilor moldoveni. Viorel Badea a mai spus că ulterior, în funcţie de afluxul de solicitanţi, programul biroului va fi modificat, astfel încât să lucreze cinci zile pe săptămână câte 8 ore. Pentru a programa o întrevedere cu Viorel Badea sau pentru a depune o petiţie la biroul senatorului, din str. Sfatul Ţării 29, cetăţenii vor putea suna la numărul de telefon 83-98-63 sau 83-98-64. Viorel Badea va veni la Chişinău o dată la 4-5 săptămâni, iar orele de audienţă le va avea în zilele de vineri şi sâmbătă. Toate cererile înregistrate vor fi adresate autorităţilor române. La Chişinău vor fi invitaţi şi experţi de la Bucureşti, care să ajute la consultarea cetăţenilor moldoveni. „Cred că subiectul vedetă al discuţiilor mele cu românii basarabeni vor fi legate de chestiunea redobândirii cetăţeniei, de obţinere a vizei sau a permisului de mic trafic. Vom colabora în acest sens cu Ambasada şi Consulatul României la Chişinău, cu autorităţile Republicii Moldova la nivel local şi central”, a menţionat Viorel Badea la prezentarea biroului. Senatorul a mai spus că prin intermediul acestui birou de circumscripţie ar vrea să încurajeze şi mediul de afaceri din România să investească în Republica Moldova. „Fără un mediu de afaceri sănătos, nu cred că se vor schimba mari lucruri în Republica Moldova”, a subliniat Viorel Badea. Birouri parlamentare de circumscripţie ale Senatului României urmează să fie deschise şi la Cahul şi Bălţi, imediat după deschiderea consulatelor generale ale României în aceste localităţi.
Senatorul român Viorel Badea îi aşteaptă pe moldoveni în audienţă la Chişinău
-
viorel badea despre audiente.mp3
- 0