Semafoarele din centrul capitalei vor fi reglate în dependenţă de fluxul de transport

Semafoarele instalate pe străzile din centrul capitalei vor fi reglate în dependenţă de fluxul de unităţi de transport pentru a exclude ambuteiajele. O solicitare în acest sens a fost făcută luni, 19 februarie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, de către primarul interimar Veaceslav Iordan. De asemenea, Direcţia Generală Transport Public şi Căi de Comunicaţie (DGTPCC) împreună cu Poliţia rutieră municipală urmează să verifice corectitudinea amplasării indicatoarelor şi semnelor rutiere. Potrivit lui Iordan, în capitală ar fi indicatoare instalate încă în anul 1976 care nu sunt altceva decât “piese de muzeu”. La balanţa DGTPCC sunt circa 10 mii de indicatoare rutiere, dintre care peste 770 sunt din metal. Direcţia reclamă furturi ale acestora, declarând că de cele mai dese ori, autorii infracţiunilor nu sunt depistaţi. Alexei Vârlan, şef interimar al DGTPCC, a spus că, în bugetul local pentru anul curent, sunt planificaţi 1,5 milioane de lei pentru reconstrucţia semafoarelor. În anul trecut au fost instalate semafoare pe străzile Coca, Vasile Lupu şi Burebista. Potrivit lui Vârlan, în acest an vor fi iluminate şi pasajele pietonale, pentru a exclude accidentarea pietonilor. Conform administraţiei capitalei, în prezent iluminarea publică în oraş este asigurată doar la nivel de 20 la sută. Potrivit Direcţiei Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţie, iluminarea publică este aproape finalizată în cartierele din sectorul Centru. Până la finele lunii, lucrările se vor încheia în cartierele din sectoarele Ciocana şi Buiucani. În anul curent se prevede reconstrucţia reţelelor de iluminare publică pe 9 bulevarde şi străzi inclusiv bd. Gagarin, Decebal, Negruzzi, str. Vadul lui Vodă, Băcioii Noi, Meşterul Manole.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.