În cazul suspendării temporare din funcție, așa cum s-a întâmplat anterior, șeful statului va putea conta pe susținerea președintelui Parlamentului, dacă funcția îi va reveni Partidului Socialiștilor. Însă nu este o garanție absolută. Contactat de IPN, expertul constituțional Nicolae Osmochescu, fost judecător la Curtea Constituțională, a precizat că în Constituție este stipulat că, dacă funcția de președinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă președintele este demis, sau dacă se află în imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Parlamentului sau de primul-ministru.
„Dacă președintele Parlamentului va fi din Fracțiunea Socialiștilor, și Igor Dodon este din același partid, chiar dacă oficial și-a suspendat activitatea de partid, va avea susținere din partea președintelui Parlamentului. Conform Constituției, prioritar, atribuțiile șefului statului, sunt preluate de președintele Parlamentului. Însă dacă șeful legislativului este în concediu sau de exemplu, plecat peste hotare, aceste atribuții sunt exercitate de prim-ministru, a declarat Nicolae Osmochescu.
Întrebat ce se întâmplă în cazul în care președintele Parlamentului susține poziția șefului statului de a nu promulga o lege sau de a nu semna un decret, expertul constituțional a menționat că aceste atribuții îi revin automat premierului. Dacă șeful legislativului se eschivează de la îndeplinirea atribuțiilor, în cazul în care exercită interimatul, el poate fi și demis din funcție, procedură care poate fi inițiată de un grup de deputați, a spus expertul constituțional.
Victor Pușcaș, fost judecător la Curtea Constituțională, critică suspendările care au avut loc anterior, menționând că „suspendarea pentru cinci minute” nu este prevăzută de Constituție. Victor Pușcaș a declarat pentru IPN că, potrivit Constituției, există răspunderea politică și răspunderea juridică a președintelui țării. În primul caz, șeful statului poate fi suspendat din funcție cu votul a două treimi din deputații aleși și în termen de 30 de zile este organizat un referendum de revocare din funcție a președintelui. În cazul răspunderii juridice, președintele este suspendat dacă a săvârșit o infracțiune. Însă, suspendările care au existat sunt ieșite din comun.
„Dacă a încălcat Constituția, poftim, suspendați-l, potrivit Constituției, și revocați-l prin referendum. Aceasta e calea prevăzută, dar suspendarea pentru cinci minute nu există”, a declarat Victor Pușcaș. Potrivit lui, astăzi „Curții Constituționale îi vine greu să arate că nu este un instrument politic și că nu a intrat într-o cârdășie politică”.
Șeful statului, Igor Dodon, a declarat, săptămâna trecută, că funcția de președinte al Parlamentului ar fi o garanție în condițiile în care președintele Republicii Moldova a fost suspendat de cinci ori în ultimii doi ani jumătate.