Şeful unei instituţii medicale a fost prins cu mită de 61 de mii de lei
Şeful unei instituţii medicale republicane a fost reţinut de ofiţerii Centrului Anticorupţie, fiind bănuit de corupere pasivă. Potrivit unui comunicat de presă al CCCEC, directorul ar fi cerut de la un agent economic 300 de mii de lei pentru a favoriza câştigarea unei licitaţii publice. Suma urma să fie achitată în rate, transmite Info-Prim Neo.
Şeful instituţiei a fost reţinut în flagrant în biroul de serviciu în momentul când primea peste 61 de mii de lei. Banii marcaţi „mită CCCEC” au fost depistaţi în geanta acestuia şi au fost predaţi benevol la cererea colaboratorilor CCCEC. Anterior, sub controlul colaboratorilor operativi a avut loc livrarea de control în sumă de 4 200 de lei.
Pe marginea acestui caz, a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă, care se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcţie sau exercitarea anumitei activităţi pe un termen de la 3 la 5 ani.
În prezent, bănuitul este reţinut în izolatorul CCCEC pentru 72 de ore, iar Centrul întreprinde acţiuni pentru a identifica şi alţi funcţionari de rang înalt din cadrul instituţiilor ierarhic superioare, implicaţi în acest caz.