Şeful statului votează constant pentru stabilitate, dezvoltare şi pentru binele poporului moldav

Preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, a votat pentru „stabilitate în ţară, pentru dezvoltare şi bunăstarea poporului moldav”. „Aşteptăm să se stabilizeze situaţia, să se calmeze spiritele, să ne apucăm în sfârşit de lucru”, a spus şeful statului după ce şi-a exercitat dreptul la vot, transmite Info-Prim Neo. Vladimir Voronin s-a arătat încrezător că, după aceste alegeri, criza politică, va fi soluţionată. Întrebat cu cine eventual va face coaliţie PCRM, liderul partidului a spus că aşteaptă rezultatele scrutinului. „Să vedem rezultatele alegerilor, să vedem cine intră în Parlament, atunci vom decide. Suntem predispuşi pentru a stabiliza situaţia, a conjuga eforturile, indiferent de coloratura politica”, a menţionat Vladimir Voronin. Cu referire la problema transnistreană, preşedintele a spus că există înţelegeri pentru reluarea negocierilor în format 5+2 din toamnă, în octombrie. Întrebat când vor fi ridicate vizele pentru cetăţenii români, Voronin a reiterat: „Când va fi ridicat regimul de vize pentru cetăţenii ţării mele în tot spaţiul Uniunii Europene”. Vladimir Voronin, şi soţia sa, Taisia Voronin, au votat la secţia de votare deschisă în incinta Liceului “Antioh Cantemir” din capitală, în jur de ora 09.00. Şi la 5 aprilie 2009, Vladimir Voronin a spus că a votat pentru stabilitate, dezvoltarea ţării şi pentru binele poporului moldav.
  • v.voronin _pentru ce a votat.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.