Şeful statului se pronunţă pentru obligativitatea autorităţilor publice de a reacţiona prompt la sesizările CDO
Preşedintele Vladimir Voronin susţine că legislaţia naţională în domeniu trebuie să stipuleze obligativitatea autorităţilor publice de a reacţiona prompt şi adecvat la sesizările Centrului pentru Drepturile Omului (CDO), de a asigura examinarea şi soluţionarea operativă a cazurilor de lezare a drepturilor cetăţenilor şi de a contribui activ la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Această afirmaţie a fost făcută de şeful statului în cadrul unei şedinţe în problema eficientizării activităţii CDO şi sporirii rolului institutului avocatului parlamentar.
Vladimir Voronin a pledat pentru elaborarea unui complex de măsuri de ordin legislativ şi instituţional, menite să sporească randamentul activităţii Centrului pentru Drepturile Omului. Preşedintele s-a referit la necesitatea actualizării legii cu privire la avocaţii parlamentari şi armonizării ei cu standardele UE.
Şeful statului s-a referit şi la importanţa îmbunătăţirii condiţiilor de activitate a Centrului pentru Drepturile Omului şi a filialelor acestuia din teritoriu, precum şi la necesitatea intensificării acţiunilor de instruire juridică a populaţiei.
Preşedintele a relevat că autorităţile statului trebuie să creeze Centrului şi avocaţilor parlamentari condiţii de activitate care le-ar permite să răspundă prompt solicitărilor cetăţenilor de asistenţă în asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.
Legea cu privire la avocaţii parlamentari a fost adoptată la 17 octombrie 1997. În anul 2005, la CDO şi la filialele instituţiei au fost înregistrate 1422 de petiţii adresate de peroanele fizice din RM şi străinătate.