Preşedintele Nicolae Titofti susţine că concesionarea aeroportului Chişinău a fost o mare greşeală. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.
„Cred că trebuia de mers pe altă cale. Un asemenea obiect trebuie să se afle în proprietatea statului. Eu mi-am expus de mai multe ori poziţia pe acest caz, dar n-am putut să întreprind nimic. Nu am pârghiile şi mecanismele necesare pentru a influenţa astfel de decizii. Este sarcina Guvernului să gestioneze bunurile statului, iar preşedintele nu poate să intervină”,a declarat şeful statului.
Referindu-se la Banca de Economii, Nicolae Timofti a spus că are încredere în comisia parlamentară abilitată cu elucidarea acestui caz. „Sper că comisa va analiza obiectiv situaţia şi va da un răspuns clar. Dar trebuie să fim atenţi, să nu condamnăm oameni fără probe. Lupta cu corupţia nu înseamnă că trebuie să avem ca scop condamnarea oamenilor. Trebuie să fie respectat principiul constituţional privind prezumţia nevinovăţiei”, a declarat preşedintele.
Nicolae Timofti a mai comunicat că securitatea statului nostru este în pericol, făcând referinţă la războiul din Ucraina şi ameninţările generate de proiectul secret al Kremlinului „Novorrossia”, care include şi Republica Moldova. „Armata moldovenească trebuie reformată, trăim alte timpuri, în care există ameninţări asupra statului nostru. Există pericolul unui conflict militar pe teritoriul Republicii Moldova. Şansa noastră este apropierea şi colaborarea cu Blocul NATO. Îmi pare rău că atunci când a fost momentul nu ne-am apropia mai mult de NATO”, a mai adăugat şeful statului.
Nicolae Timofti a acuzat conducerea de la Moscova că s-ar implica în campania electorală pentru alegerea başcanului din autonomia găgăuză şi s-a pronunţat pentru măsuri mai dure faţă de oficialii ruşi care sosesc în Republica Moldova pentru a promova un anumit candidat la funcţia de başcan. „Cred că sunt necesare acţiuni mai dure. Din aceste considerente am solicitat vicepremierului Natalia Gherman să facă demersurile necesare pentru a interzice deputaţilor ruşi să vină în ţara noastră în afara vizitelor oficiale”, a declarat şeful statului. .