Şeful statului consideră că administraţia de la Tiraspol trebuie exclusă din negocierile în problema transnistreană

Regulamentul şi lista de participanţi la negocierile privind reglementarea conflictului transnsitrean trebuie modificate, prin eliminarea din proces a liderilor separatişti şi identificarea posibilităţii de a include în negocieri reprezentanţii unei administraţii alese legal, a declarat marţi, 11 iulie, preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit şefului statului, pe parcursul acestui an, s-a reuşit, cu concursul Uniunii Europene şi al Ucrainei, să se facă ordine pe segmentul transnistrean al frontierei. „În pofida zarvei propagandistice despre blocadă, practic toate întreprinderile principale exportatoare din Transnistria s-au înregistrat la Chişinău. Chiar şi în condiţiile reglementării politice definitive Chişinăul va accepta să menţină o autonomie bugetară deplină a Transnistriei”, a declarat Voronin. Totodată, el a menţionat că pentru nimeni nu constituie un secret faptul că multiplele probleme care au apărut în Moldova pe parcursul ultimului semestru au fost generate, în exclusivitate, de poziţia Chişinăului în reglementarea transnistreană, precum şi de faptul că Rusia a intrat în faza restructurării şi reînnoirii politicii sale externe. În ce priveşte intenţiile autorităţilor transnistrene de a iniţia un referendum în regiune, Voronin a declarat că Tiraspolul doreşte astfel să distragă atenţia de la gravele probleme din regiune, specificând totodată că situaţia din Transnistria nu are nimic comun cu cea din Kosovo şi deci nu poate fi reglementată după acelaşi mecanism. Referindu-se la evoluţiile politice din Ucraina şi eventuale repercusiuni asupra crizei transnistrene, şeful statului a declarat că în ultimul timp au fost stabilite „contacte foarte bune şi stabile” cu Kievul, în special în problema transnistreană. Totodată, el şi-a exprimat speranţa ca Ucraina va rămâne un partener de nădejde al RM. Voronin a infirmat unele declaraţii potrivit cărora Chişinăul ar fi implicat în incidentul cu bombă, care s-a produs săptămâna trecută la Tiraspol. „Încercări de a învinui Chişinăul în acest caz erau previzibile, deoarece pentru tot ce se întâmplă şi nu se întâmplă în stânga Nistrului este învinuită conducerea RM”, a declarat şeful statului. „În calitate de preşedinte al ţării şi de comandant suprem al Forţelor Armate, nu am pus niciodată şi nici nu voi pune asemenea sarcini”, a declarat Vladimir Voronin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.