Şeful statului a cerut Guvernului să elaboreze în două săptămâni conceptul de amenajare a zonei Valea Morilor

Guvernul a fost obligat de şeful statului să elaboreze, în termen de două săptămâni, conceptul complex de edificare a obiectivelor din cadrul viitoarei zone de agrement Valea Morilor. Documentul urmează a fi discutat deja la 10 mai, în cadrul unei şedinţe speciale. Aceste indicaţii au fost date de preşedintele Vladimir Voronin, în cadrul unei şedinţe în deplasare în problema amenajării parcului Valea Morilor, desfăşurate sâmbătă, 21 aprilie. Potrivit Serviciul de presă al Preşedinţiei, la şedinţă au participat prim-ministrul Vasile Tarlev, ministrul Ecologiei şi Resurselor Naturale, Constantin Mihailescu, conducerea primăriei municipiului Chişinău, vicedirectorul general al Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, Anatol Ţurcanu. În informaţia prezentată despre lucrările de evacuare a apei şi nămolului din lacul Valea Morilor, Ţurcanu a menţionat că, până în aprilie 2008, urmează să fie curăţat lacul şi amenajate malurile, menţinându-se obligatoriu perimetrul iniţial al bazinului. Potrivit sursei citate, funcţionarul a remarcat conlucrarea eficientă între specialiştii tuturor instituţiilor responsabile de reconstrucţia parcului, ceea ce, potrivit acestuia, „inspiră optimism în perspectiva finalizării cu succes a proiectului”. Zona rezidenţială şi de agrement Valea Morilor din capitală a devenit obiect de atenţie pentru autorităţile centrale la finele lunii septembrie, când preşedintele Voronin a convocat o şedinţă specială cu factiri de la Guvern, în această problemă. Data şedinţei de la Preşedinţie a coincis cu publicarea, în „Monitorul Oficial al R. Moldova”, a unei Hotărâri de Guvern privind declararea unei părţi a teritoriului parcului Valea Morilor din Chişinău drept proprietate exclusivă a statului. La scurt timp, proiectul de reconstrucţie a lacului Valea Morilor a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern, fiind inclus în proiectele publice prioritare de dezvoltare a municipiului Chişinău pentru anul 2007. În acelaşi timp, la finele lunii octombrie, ecologiştii avertizau că o companie străină solicită autorităţilor moldoveneşti o parte a lacului şi teritoriului din zona rezidenţială Valea Morilor, pentru a crea „un complex de restaurante, hoteluri şi instalaţii de agrement”. Potrivit legislaţiei, zona respectivă are statut de zonă protejată în care nu se admite activitate economică cu impact asupra situaţiei ecologice. În imediata vecinătate a lacului Valea Morilor este amplasat unul din cele mai elitiste cartiere locative din capitală în care îşi au reşedinţă numeroşi politicieni, demnitari de stat şi prosperi oameni de afaceri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.