Şeful serviciului sanitar rus: Vinul moldovenesc e bun numai de vopsit gardurile
Federaţia Rusă a interzis importul a18 partide de vinuri moldoveneşti, în care intrau 102 mii de sticle produse de trei companii diferite. Şeful serviciului sanitar rus, Ghenadi Onişcenko, a declarat în cadrul unui interviu acordat postului Echo Moskvî că în vinuri au fost găsite substanţe periculoase pentru sănătate, transmite Info-Prim Neo cu referire la pagina electronică a postului de radio.
„Nimeni nu mai are interes pentru acest vin. El nu trebuie să fie comercializat nici în Rusia şi nici în afara ei. Nu ştiu ce se mai poate de făcut cu acest vin, poate numai gardurile de vopsit”, a spus Onişcenko.
Despre Guvernul Republicii Moldova, în frunte cu premierul Vlad Filat, Ghenadi Onişcenko a spus că este „totalmente incomplet şi demonstrează doar eşecuri”. „Tot ce au făcut şi au învăţat vinificatorii moldoveni s-a dus de râpă. Deci, domnul Filat, probabil, trebuie sa se concentreze asupra unor sarcini mai importante pentru Republica Moldova, decât cele pe care acum aparent le rezolvă. Deşi eu nu am de gând să-i dau sfaturi”, a menţionat şeful serviciului sanitar rus.
Cu referire la alte două partide de vin, 70 de mii şi 15 mii de decalitri, expertiza nu a fost finalizată.