Șeful Moldovagaz: Gazoductul Iași-Ungheni este pentru Moldova un instrument de alternativă

Gazoductul Iași-Ungheni este pentru Republica Moldova un instrument de alternativă cu menirea de a asigura securitatea energetică a țării, așa ca aceasta să nu depindă doar de Est. Totodată, Moldovagaz nu planifică să cumpere gaz de la Transgaz, pentru că Gazprom-ul oferă condiții comerciale mai bune. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

„Parvin deja anumite solicitări de cooperare din partea unor furnizori din România, lucru tot absolut firesc, noi vom acționa după reguli europene, dacă vorbim despre Modlovagaz sau structurile care vor fi create după reorganizarea companiei, noi vom activa după reguli europene. Evident, în primul rând, vom vedea care este aspectul economic de furnizare”, a adăugat Vadim Ceban.

Potrivit lui, azi e mai convenabil de cumpărat gazul de la Gazprom, pentru că prețul final include costuri adiacente, inclusiv transportul până la hotar. „Dacă furnizorul aduce gazul la hotar, sau la punctul de intrare în sistem noi urmează să calculăm. Unde ruta de transport este mai convenabilă și prețul e mai convenabil”, a declarat Vadim Ceban. El a adăugat că Transgaz nu este văzut ca un concurent și în orice situație va conta prețul cât mai avantajos oferit.

Recent, premierul român Ludovic Orban, a declarat că gazoductul Ungheni-Chișinău este gata pentru exploatare. Lungimea totală a conductei este de 120 km, iar capacitatea de transport anuală este de circa 1,5 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE