Şeful Misiunii OSCE în Moldova susţine că noul organ de prevenire a torturii trebuie să fie independent şi eficient
Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadorul Louis O’Neill, a îndemnat joi, 19 iulie, parlamentarii moldoveni să asigure ca mecanismul care urmează a fi instituit cu scopul prevenirii torturii să fie unul eficient şi să aibă un rol important în lupta R. Moldova împotriva torturii şi altor tratamente inumane.
Parlamentul va discuta vineri, 20 iulie, instituirea Mecanismului naţional de prevenire conform Protocolului opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante. Scopul mecanismului este de a preveni tortura şi alte tratamente inumane prin instituirea unui sistem de vizite regulate în toate locurile de detenţie, care vor fi efectuate de un organ naţional independent.
„Suntem îngrijoraţi de posibilitatea instituirii unui mecanism care nu ar asigura o participare adecvată a reprezentanţilor societăţii civile şi a experţilor independenţi, şi ar fi unul ineficient,” a declarat şeful Misiunii OSCE.
Declaraţia Ambasadorului O’Neill reprezintă reacţia la decizia Comisiei parlamentare pentru drepturile omului adoptată miercuri, prin care au fost eliminate din proiectul de lege prevederile care reglementează mecanismul. Prevederile omise urmau să determine structura, instituirea şi funcţionarea Consiliului Consultativ, compus din reprezentanţi ai societăţii civile şi experţi independenţi.
Ambasadorul O’Neill şi-a exprimat speranţa că Parlamentul va urma recomandările experţilor internaţionali şi va institui un Mecanism naţional de prevenire care să corespunde celor mai bune practici în ceea ce priveşte independenţa şi funcţionalitatea acestuia, reintroducând prevederile eliminate.