Șeful GRT respinge informațiile legate de presupusele transferuri suspecte în conturile sale bancare

Șeful postului de televiziune GRT, Vasili Dermenji, respinge categoric informațiile legate de presupusele transferuri suspecte în conturile sale bancare, estimate la aproximativ 124 de mii de lei, informații făcute publice de către Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională și despre care a scris IPN. Într-un mesaj adresat agenției, Vasili Dermenji subliniază că reprezentanții Consiliului nu au luat în considerare și nu au verificat corespunzător datele prezentate de el în legătură cu acest subiect. Acesta consideră că informațiile au fost interpretate greșit, afectându-i astfel onoarea și reputația profesională.

Vasili Dermenji precizează că are două conturi bancare. Pe unul dintre ele a intrat salariul de director executiv al postului de televiziune GRT. Acești bani i-a transferat pe cel de-al doilea cont al său, din care a acoperit cheltuieli curente. Toate extrasele de cont au fost prezentate Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională. Nu au existat tranzacții suspecte sau tranzacții din partea altor persoane, afirmă
Vasili Dermenji.

„Este regretabil că membrii Consiliului nu s-au deranjat să verifice informațiile pe care le-am furnizat. Am furnizat toate documentele necesare, dar, în pofida acestui fapt, a fost făcută în grabă o interpretare eronată a evenimentelor, lucru care mi-a afectat onoarea și reputația profesională. Este regretabil faptul că niciunul dintre mijloacele de informare în masă, care se declară ca fiind libere și de încredere, nu a încercat să mă contacteze pentru un comentariu, ca să înțeleagă situația. În schimb, au publicat informații care induc publicul în eroare”, a declarat Vasile Dermenji.

Șefului postului de televiziune GRT solicită Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională să cerceteze documentele pe care le-a pus la dipoziție.  „Sunt convins că o examinare atentă a acestor materiale va înlătura orice suspiciune”, a adăugat Vasile Dermenji.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.