Şeful Fiscului va fi demis din funcţie
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Nicolae Platon, va fi demis din funcţie. Acest fapt a fost anunţat de premierul Vlad Filat care a avut o întrevedere, astăzi, 3 august, la Ministerul Finanţelor, cu factori de decizie din cadrul Serviciului şi a Centrului de combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, transmite Info-Prim Neo.
Vlad Filat a spus că pe parcursul perioadei cât a fost Nicolae Platon la şefia Serviciului Fiscal de Stat au fost înregistrate şi unele succese, dar astăzi situaţia este de aşa natură că este necesară venirea la conducere a unei persoane cu capacităţi sporite în administrarea fiscală.
Mai înainte premierul s-a arătat nemulţumit de modalitatea în care se efectuează acumulările de venit la buget şi administrarea fiscală. Fiind întrebat cum trebuie să fie noul şef al serviciului, premierul a spus că trebuie să fie nu atât un controlor, cât o persoană care să convingă agenţii economici să efectueze benevol plăţile către stat.
Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, a comunicat că acum se desfăşoară consultări şi că cel târziu luni dimineaţă va fi numită candidatura noului director al Serviciului. Nicolae Platon a fost numit în funcţie în 2009 când a venit la conducere Alianţa pentru Integrare Europeană.