Şeful Direcţiei sănătăţii din municipiul Chişinău, Mihai Moldovanu, a ajuns la spital. Funcţionarul, care este hipertonic, s-a simţit rău în dimineaţa zilei, 2 decembrie, după o altercaţie la sediul direcţiei, transmite Info-Prim Neo. Conflictul s-a declanşat după ce Mihai Moldovanu nu a putut să ajungă la el în birou timp de aproape o oră, pentru că cineva a schimbat yala de la uşa de intrare în sediul direcţiei. Când a reuşit să pătrundă în clădire, Moldovanu i-a găsit acolo pe Ion Arteni, desemnat în funcţia de şef al Direcţiei sănătăţii prin votul Consiliului municipal Chişinău (CMC), şi consilierii fracţiunii umaniste Oleg Onişcenco şi Serghei Cireş. Aceştia au spus că nu cunosc cine a dispus schimbarea lacătului, dar au declarat că reprezintă CMC şi au dreptul să intervină în asemenea situaţii. Potrivit serviciului de presă al Primăriei, la faţa locului au venit şi câteva zeci de poliţişti, inclusiv doi de la Serviciul Pază de Stat, angajaţi de Ion Arteni să păzească sediul. Lui Mihai Moldovanu i-a fost înmânată o citaţie pentru a se prezenta imediat la comisariat. Moldovanu a refuzat să facă acest lucru fără avocatul său. După ce Mihai Moldovanu a fost luat cu ambulanţa, Ion Arteni i-a ocupat biroul. Decizia primarului capitalei de a-l numi în funcţia de şef al Direcţiei sănătăţii pe Mihai Moldovanu a fost contestată în judecată de CMC. Consilierii l-au votat în această funcţie pe Ion Artemi.