Șeful direcției parlamentare juridice și un ofițer de frontieră, judecați pentru complot și trădare de patrie

Șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, și un ofițer superior de la Poliția de Frontieră au fost trimiși pe banca acuzaților în dosarul de trădare de patrie și complot împotriva Moldovei. Soția ofițerului este cercetată în calitate de complice, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că cei doi funcționari, în prezent ambii suspendați din funcție, precum și soția ofițerului, au fost reținuți în luna iulie a acestui an. Aceștia erau bănuiți de comunicare conspirativă cu asistentul din acea perioadă al atașatului militar al ambasadei Rusiei la Chișinău, în anii 2023-2024.

Funcționarul parlamentar ar fi avut o serie de întrevederi la Chișinău cu angajatul ambasadei, inclusiv cu durate de peste două ore, unde i-ar fi comunicat date obținute inclusiv prin spionaj, informație secretă pentru acordarea „ajutorului în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului”. Astfel, informațiile destinate uzului intern de serviciu și informațiile secrete furnizate ilegal vizau măsurile de consolidare a apărării militare a Moldovei. De asemenea, este vorba despre colaborarea Moldovei pe segmentul de securitate cu alte state, precum și activitatea instituțiilor naționale în acest domeniu. Funcționarul ar fi discutat și despre situația care vizează partea stângă a Nistrului, despre dezavantajele pentru Rusia ale modificărilor legislative, care vizau referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană etc.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații, cu sprijinul Serviciului de Informații și Securitate, funcționarul parlamentar a fost reținut în iulie, în momentul când primea de la asistentul angajatului militar al ambasadei ruse 500 de dolari, iar de la domiciliul său au fost ridicați încă 1100 de dolari. Ulterior, Creangă a fost plasat în arest preventiv.

Conform Codului Penal, trădarea de patrie comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

În ceea ce-l privește pe ofițerul superior al Poliției de Frontieră de la Aeroportul din Chișinău, s-a constatat că și acesta a avut, cu regularitatea, o serie de întrevederi conspirative cu același angajat al ambasadei ruse și a stabilit în mod secret contactul cu funcționarul diplomatic, în scopul trădării de patrie, fapt pentru care a primit bani (confirmat și prin interceptările discuției din momentul primirii coletului), comunică procurorii. Ofițerul, de asemenea, este plasat în arest preventiv.

Stabilirea legăturii dintre cei doi și întâlnirile lor sistematice au fost precedate în anul trecut de întrevederea soției polițistului de frontieră cu angajatul ambasadei ruse, care i-ar fi transmis o cartelă telefonică, primită de la diplomat, pentru comunicarea exclusivă și cifrată între ofițer și diplomat. Prin urmare, femeia a fost trimisă și ea pe banca acuzaților de către procurorii PCCOCS, pentru contribuirea la comiterea infracțiunii de complot împotriva Moldovei de către angajatul suspendat al Poliției de Frontieră. Conform legii, pedeapsa cu închisoare este pentru un termen de la 5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe aceeași perioadă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.