Eforturi comune între Chișinău și București pentru fluidizarea traficului la frontieră. Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, spune că prioritatea autorităților este instituirea unui control comun care va reduce perioada de traversare a graniței. În același timp, șeful Autorității Vamale Române, Claudiu Ardeleanu, spune că sunt examinate mai multe soluții pentru deblocarea frontierelor, printre care crearea coridoarelor speciale dedicate camioanelor goale și crearea coridoarelor dedicate produselor perisabile, notează IPN.
Războiul din Ucraina a blocat rutele tradiționale de transport, iar din acest motiv toate exporturile Ucrainei și Republicii Moldova au fost redirecționate spre frontiera moldo-română. Fluxul camioanelor care traversează granița a crescut cu peste 70%. Șeful Poliției de Frontieră spune că una dintre soluții ar fi crearea punctelor comune de control.
„Nu putem peste noapte să construim poduri noi. Vom încerca să fluidizăm traficul, evident, nu în detrimentul legislației naționale sau a legislației Uniunii Europene. Vor fi create grupuri de lucru comune pentru a discuta aceste subiecte și pentru a veni în ajutorul cetățenilor și agenților economici la traversarea frontierei de stat. Codul frontierelor Schengen prevede posibilitatea instituirii punctelor comune la frontieră între un stat membru și un stat terț pentru controlul persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor. Pe această prioritate ne vom concentra”, a spus Rosian Vasiloi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Șeful Autorității Vamale Române, Claudiu Ardeleanu, spune că o mare parte dintre camioanele care vor să traverseze frontiera sunt goale, iar pentru ele urmează a fi deschise coridoare speciale. Potrivit oficialilor, șoferii camioanelor care așteaptă traversarea graniței beneficiază de asistență medicală și psihologică.
„Vom stabili coridoare dedicate camioanelor goale sau redirecționarea acestora către alte birouri vamale pentru a fluidiza traficul. Vrem să implementăm un proiect despre furnizarea informațiilor în avans despre mijloacele de transport ce intenționează să traverseze frontiera, care va permite efectuarea analizei prealabile. Intenționăm că batem în cuie folosirea de noi culoare pentru mărfurile perisabile sau pentru a facilita transportul acestor mărfuri peste frontieră. Încercăm să sprijinim aderarea Republicii Moldova la Convenția de tranzit comun, care va permite o trecere simplificată a frontierei, fiind simplificată procedura de verificare a actelor”, a spus directorul general al Autorității Vamale Române.
Claudiu Ardeleanu.
În 2 iunie un șofer de camion în vârstă de 62 de ani, care a așteptat mai bine de 20 de ore la granița cu România a decedat din cauza unui stop cardio-respirator. Acum două zile, Uniunea Transportatorilor și Drumarilor și Asociația Internațională a Transportatorilor Auto au expediat o scrisoare autorităților Republicii Moldova prin care anunță că timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei este de 4-5 zile.