Șeful Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, demis

Anatolie Zagorodnîi a fost revocat din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Hotărârea a fost adoptată cu majoritatea voturilor deputaților prezenți vineri, 5 iulie, la ședința Parlamentului, transmite IPN.

Autorul proiectului, Dumitru Alaiba, deputat în fracțiunea PAS, Blocul ACUM, a declarat în plenul Parlamentului că, pe 30 noiembrie 2018, Comisia economie, buget și finanțe a aprobat desfășurarea concursului public privind ocuparea funcției de consilier pentru soluționarea contestațiilor. În urma concursului, în cadrul căruia au fost evaluați doi candidați, Comisia a propus numirea lui Zagorodnîi pentru această funcție.

Potrivit lui Dumitru Alaiba, comisia a trecut cu vederea faptul că Anatolie Zagorodnîi nu îndeplinește cerința privind experiența de cel puțin trei ani în domeniul achizițiilor publice. Din actele depuse pentru concurs, era evident că nu a activat în domeniul achizițiilor publice.

Anatolie Zagorodnîi a fost numit în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, pe 7 februarie 2019, prin Hotărârea Parlamentului. Din 2005 a fost deputat în fracțiunea Partidului Comuniștilor. În 2015 a părăsit formațiunea, iar în 2017 a aderat la Partidul Democrat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.