Șeful adjunct al unui inspectorat de poliție din țară a fost reținut într-un dosar de trafic de influență. Potrivit Centrului Național Anticorupție, acesta ar fi pretins și primit 2500 de euro pentru a nu da curs unei cereri pe faptul comiterii unei infracțiuni de samavolnicie, transmite IPN.
Adjunctul inspectoratului de poliție ar fi declarat că are influență asupra șefului secției investigare infracțiuni, dar și în privința unui ofițer de investigații din cadrul aceleiași instituții. Bănuitul ar fi intenționat să-i determine pe subalternii săi să nu efectueze acțiuni care fac parte din obligațiile lor de serviciu. Și anume, aceștia urmau să nu dea curs unei cereri privind săvârșirea unei infracțiuni de samavolnicie.
Banii au fost transmiși polițiștilor sub controlul CNA.
În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu din incinta inspectoratului de poliție, domiciliile și mijloacele de transport, au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului.
Suspectul a fost reținut.