Şefa Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului a municipiului Chişinău a demisionat. Svetlana Chifa a declarat luni, 29 februarie, la şedinţa operativă de la Primărie că decizia de a pleca din funcţie îi aparţine, transmite IPN.
Şefa Direcţiei nu a anunţat în mod direct motivele plecării din funcţie. Aceasta a spus însă că nu pleacă din funcţie din cauza vârstei sau a stării de sănătate, ci pentru că de multe ori în activitatea sa este nevoită să lupte cu morile de vânt, fapt ce o consumă. Aceasta a menţionat că, uneori, atitudinea pe care unele persoane o au faţă de persoana ei se răsfrânge asupra activităţii Primăriei, a primarului Dorin Chritoacă şi a echipei Direcţiei.
Svetlana Chifa a spus că pleacă cu inima împăcată. Aceasta consideră că ceea ce s-a făcut în municipiul Chişinău în domeniul protecţiei a drepturilor copiilor este apreciat atât de experţii din ţară, dar şi de peste hotare.
Şefa Direcţiei a ţinut să le mulţumească tuturor celor cu care a colaborat, inclusiv angajaţilor Direcţiei, primarului şi viceprimarilor, mass-mediei, dar şi tuturor consilierilor municipali.
Primarul Dorin Chirtoacă a spus că Svetlana Chifa, care deţine această funcţie de 16 ani, a plecat din funcţie „bărbăteşte şi cu fruntea sus”.