Şefa Asociaţii de locatari din Cricova şi soţul acesteia prinşi cu mită în proporţii mari

În urma unei plângeri depuse la Centrul Naţional Anticorupţie, şefa Asociaţii de locatari din oraşul Cricova şi soţul acesteia sunt bănuiţi de luare de mită în proporţii mari, după ce ar fi cerut un comision de 125 000 de lei de la o companie care urma să efectueze lucrări de construcţie, transmite IPN, cu referire la un comunicat al CNA.

La sfârşitul săptămânii trecute, cei doi bănuiţi au fost reţinuţi în flagrant, după ce au primit 62 000 de lei de la denunţător. Alte 2300 de dolari şi 1000 de dolari au fost transmise anterior în două tranşe. Toţi banii, inclusiv cei transmişi în timpul livrărilor de control, au fost găsiţi în urma percheziţiei la domiciliul bănuiţilor.

Urmare plângerii depuse de către reprezentantul companiei de construcţie, CNA a iniţiat o cauză penală în temeiul art. 333 Cod penal – luare de mită.

În prezent, ambii bănuiţi se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă o amendă în mărime de până la 120 000 de lei sau închisoare de la 3 la 10 ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la 5 la 7 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.