Șef Moldovagaz: Sunt rezerve până la sfârșit de martie pentru malul drept al Nistrului

Malul drept al Nistrului este asigurat cu gaze pentru toată iarna și prima lună de primăvară. Achiziționarea volumului necesar de gaze pentru această perioadă a fost confirmată repetat de șeful companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, pe canalul său de Telegram, transmite IPN.

Președintele interimar al Consiliului de Administrație Moldovagaz dă asigurări că malul drept al Nistrului dispune de
suficiente rezerve de gaze naturale. Moldovagaz a achiziționat un volum de gaze care acoperă necesitățile tuturor consumatorilor de pe malul drept al Nistrului până la sfârșitul lunii martie 2025, a precizat Vadim Ceban.

Pe de altă parte, malul stânga al Nistrului nu va mai primi gaze rusești după 1 ianuarie 2025. Anunțul a fost făcut acum două zile de furnizorul rus Gazprom. Concernul a explicat că din cauza datoriilor neachitate va reduce la zero cantitatea de gaze începând cu 1 ianuarie 2025. În notificarea sa, Gazprom reclamă „neachitarea sistematică a datoriilor” și, respectiv, „abateri esențiale de la prevederile contractuale”. În replică, premierul Dorin Recean a calificat acțiunea drept „armă politică”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.