Şedinţele Guvernului vor fi închise la solicitarea miniştrilor, nu a premierului

Şedinţele Guvernului vor fi închise la solicitarea cabinetului de miniştri şi nu a prim-ministrului, cum era anterior. Astfel, transmisiunea online a şedinţelor Guvernului poate fi sistată, însă Guvernul se obligă să publice ulterior pe site-ul oficial toate proiectele de lege examinate, transmite IPN.

Un proiect de lege în acest sens a fost votat în primă lectură de majoritatea parlamentară. Până a fi votat, acesta a provocat nemulţumiri din partea parlamentarilor comunişti şi a celor liberali, care au învinuit Guvernul că ar încerca să reducă transparenţa şedinţelor pentru a putea organiza alte „scheme de deposedare a statului” de active.

Proiectul de lege prevede  că presa va afla despre deciziile Cabinetului de Miniştri din comunicatele de presă oficiale ale Executivului, iar documentele din ordinea de zi vor fi afişate pe site-ul instituţiei.

Deputatul PCRM Eduard Muşuc a solicitat ca proiectul de lege să fie audiat public, cu participarea societăţii civile. Liberalul Valeriu Munteanu a declarat că proiectul este unul neeuropean, iar actualul guvern preia practicile „voroniene”.

Co-autorul proiectului, liberal-democratul Valeriu Streleţ, a făcut referire la experienţa internaţională, în special la experienţa ţărilor din Uniunea Europeană, executivele cărora activează fără a transmite online şedinţele. Liberal-democratul a adăugat că şedinţele de Guvern trebuie să fie „funcţionale şi nu doar de ochii presei”.

Transmisiunea online a şedinţelor Guvernului a început în 2010, la iniţiativa ex-premierului Vlad Filat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.