Şedinţă festivă a Parlamentului la 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate

O şedinţa festivă a Parlamentului Republicii Moldova, consacrată aniversării a 20-a de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate, va avea loc miercuri, 23 iunie 2010, începând cu ora 10.00, la Teatrul de Operă şi Balet, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al legislativului. La şedinţă vor participa deputaţi din actualul legislativ şi din primul parlament democratic, membrii actualului cabinet de miniştri şi celor din executivul de atunci, corpul ambasadorilor străini acreditaţi la Chişinău, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, înalte feţe bisericeşti, scriitori, oameni de cultură, reprezentanţi ai societăţii civile etc. Potrivit programului, şedinţa festivă va fi deschisă de către spicherul Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, deputat în primul parlament democratic. Ulterior, vor rosti discursuri prim-ministrul Vlad Filat, primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, şi alţi foşti şi actuali demnitari. Tradiţional, înainte de şedinţă, participanţii vor depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Declaraţia de Suveranitate a fost adoptată la 23 iunie 1990 de către deputaţii din primul parlament democratic al Republicii Moldova, iar Declaraţia de Independenţă - la 27 august 1991, ambele acte însemnând pentru Republica Moldova începutul edificării unei societăţi democratice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.